De la un fost profesor din facultate și mentor la radio, Radu Săplăcan, am învățat multe lucruri. Printre altele și despre ”oamenii care iau picioare în fund cu aerul că le dau”. Cei cărora le aplica această sintagmă erau oameni cu funcții (mai mari sau mai mici) și cu un anumit statut social. Doar că funcțiile ocupate fuseseră obținute dacă nu într-un mod de-a dreptul fraudulos, atunci cel puțin discutabil. Iar statutul social se baza, de asemenea, pe un fals, pe formă, nu și pe conținut.

Caracteristica principală a acestor oameni consta (și constă în continuare) în faptul că sunt dispuși să accepte orice umilință, orice compromis, oricât de public ar fi acesta. Mai mult însă decât atât, ei își fac un titlu de glorie din această umilință. Pentru ei, umilința și compromisul reprezintă calități, mai exact abilități sociale ori dovezi de diplomație! Iar acest mecanism de auto-apărare funcționează perfect. Cu cât umilința publică e mai mare, cu atât ei se auto-valorizează mai tare. Conform principiului ”nimeni nu e în stare să suporte mai mult, nimeni nu poate încasa așa de mult”. Și astfel, devin unici!

Mircea Geoană se încadrează perfect în această categorie a ”oamenilor care iau picioare în fund cu aerul că dau”. Afirmația lui Iliescu, făcută în fața conducerii partidului: “Mircea, în momentul de faţă ai atins limita penibilului!”, e primită de Geoană nu ca un reproș, ci ca o laudă. Pentru că atingerea unei limite (chiar și a penibilului) reprezintă, până la urmă, o performanță.

Iar dacă pentru un om cât de cât normal, o asemenea afirmație l-ar fi făcut să-i trimită (vorba lui Ponta) ”pe toți la dracu”, pentru Geoană e un motiv în plus să se agațe de funcție. Și să le demonstreze tuturor că e în stare să încaseze și mai mult. Să-și depășească limitele.

Și nu m-ar mira ca și acest text să fie considerat de Geoană drept o laudă.

De la un f