Până la data de 20 decembrie, în Bănie se desfăşoară Festivalul de iarnă - Moşu' e real! Copiii cuminţi vor primi diplome chiar de la Moş Crăciun.
Organizatorii evenimentului, Fundaţia Artelor Dor, au invitat la Galeria Real copii de la Centrul Cultural Bezdead din Dâmboviţa, care vor prezenta un spectacol de colinde şi muzică populară. Pe 19 decembrie, de la orele 17, festivalul va avea ca oaspete pe actorul Victor Mihalache. Laureaţi la festivaluri artistice din ţară şi din străinătate de la Teatrului Junior, Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor din Târgovişte vor sustine un spectacol de animaţie, colinde şi muzică, "la care vor fi invitaţi toţi copiii cuminţi, însoţiţi de părinţi, bunici", după cum ne-a spus Marian Răţulescu, preşedintele fundaţiei.
"Tu ai fost cuminte anul acesta?"
Cantautorul Benedict Popescu, va fi prezent cu un spectacol recital de colinde, în data de 20 decembrie, de la orele 17, iar pe 21 decembrie Corul Amicus din Craiova va cânta colinde. "Tuturor copiilor prezenţi li se vor acorda diploma de copil cuminte, de către Moş Crăciun. Tu, ai fost cuminte anul acesta? Daca răspunsul va fi «da», te aşteptăm şi pe tine şi pe toţi copii de la 2 la 92 de ani la festival. Pentru un spectacol şi o întâlnire cu Moşu'. Si nu uita: Moşu' e real! Rămâi copil!", este mesajul preşedintelui fundaţiei, Marian Răţulescu.
Cântă la instrument fără să-l atingă
Doctor în fizică, cantautor de muzică folk, Benedict Popescu este singurul român care cântă la două instrumente mai puţin obişnuite, concepute de el, ferăstrăul şi teraminul, pe lângă celelalte opt: vioară, fluier, chitară, ocarină, muzicuţă, clavietă, bloc fluite şi varitorn. Dar teraminul şi muzica promovată la acest instrument sunt unice. Ineditul constă în faptul că la acest instrument se poate cânta fără să fie atins. Construit din două oscilatoare cu frec