Politicieni şi specialişti occidentali, inclusiv doi eurodeputaţi români, îi adresează o scrisoare preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, în care îl îndeamnă să respecte angajamentul consolidării statului de drept în Rusia, cerând să se facă dreptate în cazuri precum cel al lui Mihail Hodorkovski.
"Dragă domnule Preşedinte Medvedev, credem că Rusia poate şi trebuie să fie o forţă pozitivă în modelarea dezvoltării lumii noastre din ce în ce mai interconectate. În calitatea de mare putere, de punte între Est şi Vest şi de ţară cu o îndelungată şi măreaţă istorie în toate domeniile, Rusia poate exercita o influenţă pozitivă asupra viitorului. În discursurile dumneavoastră, aţi demonstrat că locul Rusiei în lume depinde în mare parte de respectarea statului de drept şi a drepturilor fundamentale ale omului. În acest sens, credem că abordarea instituţiilor judiciare ruse în cazuri precum cel al lui Mihail Hodorkovski, Platon Lebedev, precum şi în investigarea deceselor lui Serghei Magniţki, Anna Politkovskaia, Natalia Estemirova, Stanislav Markelov şi a multor altora care aşteaptă dreptate are o importanţă esenţială asupra percepţiilor externe privind statul de drept din Rusia", subliniază semnatarii scrisorii.
"Acum sunt posibile acţiuni care să demonstreze că Rusia este cu adevărat un stat de drept. Procedurile împotriva lui Mihail Hodorkovski şi Platon Lebedev, care durează de şapte ani, au stârnit preocupări speciale. Toţi analiştii independenţi sunt de părere că o continuare a acţiunilor de persecutare ar fi nedreaptă şi nu ar avea motivaţii legale. Acest lucru a afectat încrederea în sistemul legal rus şi în voinţa dumneavoastră de a susţine respectarea Constituţiei Rusiei. De aceea, sperăm că modul în care se va lua decizia în cazul Hodorkovski-Lebedev va respecta cu stricteţe principiile statului de drept, aşa cum prevede Constituţia rusă", continuă sc