Andrei Ionescu este un tânăr de 34 de ani care în ultimele opt luni a trăit la limita realităţii. La propriu. La sfârşitul lunii februarie a acestui an, Andrei a făcut cunoştinţă cu „visele” prin intermediul substanţelor etnobotanice. Locul de muncă din domeniul bancar, căsnicia fericită cu femeia iubită din ultimii zece ani, cei doi copii mici şi educaţia aleasă de care a beneficiat nu l-au scutit de tentaţia lumii drogurilor. Sub protecţia anonimatului, Andrei a fost de acord să stea de vorba cu noi pentru a ne prezenta realitatea trăită de el. Acesta a ţinut să sublinieze faptul că aceasta este povestea lui care poate fi diferită de experienţele altora.
„Toată lumea face asta şi nu are sens să ne ascundem după degete, doar că puţini ştiu cu adevărat ce fac şi ajungi într-un punct în care nu ţi se mai pare că faci ceva anormal”
Reporter: Cum a început?
Andrei Ionescu: Dintr-o dată. Nu cred că mi-am dat seama de la bun început ce se întâmplă. Am vrut să încercă. Era o petrecere pentru un prieten care urma să se căsătorească. Cineva a adus un joint şi iniţial am crezut că e iarbă. Iarbă am mai fumat şi nu s-a întâmplat nimic, adică nu am simţit nevoia de a fuma din nou. De data asta a fost altceva. Am fumat, ne-am distrat, totul a fost OK.
Rep.: Când ai simţit că a început să te prindă?
A.I.: Cred că după câteva zile. Eram acasă, familia mea era plecată la ţară la părinţi. Eu nu puteam merge pentru că aveam o perioadă foarte grea la bancă, multe dosare, multe probleme de rezolvat. Stăteam zilnic până la 8-9 seara la birou. În acea seară am ieşit de la muncă şi în drum spre casă m-am gândit că nu ar fi mare lucru să-mi iau un plic, să fumez un joint să mă relaxez. De acolo a început totul.
Rep.: Eşti un tip inteligent, de ce nu te-ai oprit?
A.I.: Pentru că nu am vrut. Pentru că totul era bine, prea bine ca să-mi dore
