Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul Digital interesant pentru mediul privat

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 14 decembrie 2010 ·

Săptămâna trecută, primarul municipiului Târgu-Mureş, Dorin Florea, asistat de o echipă de consultanţi, au prezentat oamenilor de afaceri şi cadrelor universitare strategia privind transformarea municipiului în oraş digital. Aşa cum am prezentat amplu în numerele trecute, această strategie Mureş Digital, are două componenete. Prima componentă vizează informatizarea administraţiei şi introducerea unui Smart Card cu multiple întrebuinţări, realizându-se astfel o economie substanţială la bugetul local. A doua componentă presupune construirea unui oraş al informaticii şi cercetării medicale. Dan Maşca, patronul firmei Reea şi Călin Enăchescu, prorectorul didactic al Universităţii „Petru Maior” au apreciat strategia prezentată, dar aşteaptă să afle mai multe detalii despre modul în care municipalitatea va înţelege să pună în practică un proiect extraordinar de ambiţios.

Dan Maşca doreşte implicarea comunităţii IT locale în proiect

Dan Maşca apreciază orice proiect care presupune investiţii serioase în lumea IT-ului dar şi-ar dori ca firmele locale de IT să fie consultate şi implicate în acest proiect. Maşca este de părere că, aşa cum alte domenii de activitate au fost puternic susţinute, din punct de vedere financiar, de municipalitate, acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi cu firmele de IT care au fost, până în prezent, văduvite de sprijinul municipalităţii. „Din punctul de vedere al omului implicat în IT consider că orice investiţie în acest domeniu este de lăudat. Singura problemă ţine de punerea în practică a acestui proiect care pare că ţine de science fiction. Este important, din punctul meu de vedere să se înceapă cu lucruri mărunte care să fie adăugate la sistemul care există în prezent. Având în vedere faptul că politicienii vor întodeauna să facă lucruri măreţe presupunem că vor încerca să le şi pună în practică”, a spus Dan Maşca. Ace

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Clinica de Pediatrie III din Cluj-Napoca. Zeci de copii, părinți și cadre medicale s-au autoevacuat

HotNews acum 17 minute
Pompierii din Cluj au intervenit, vineri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca. Focul nu s-a extins, dar s-au evacuat 22 de copii, dar şi 27 de adulţi – părinţi şi cadre me

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum o ora
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

Netanyahu se va adresa Congresului SUA pe 24 iulie

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va ”prezenta adevărul” despre războiul împotriva Hamas în Gaza atunci când se va adresa Congresului american pe 24 iulie, în timpul unei vizite la Washington, au declarat joi liderii republicani,

Capsula Starliner Boeing a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională, în ciuda problemelor

Mediafax acum 42 minute
Nava spaţială botezată „Calypso” s-a întâlnit cu laboratorul orbital la ora 13:34 ET (1734 GMT) deasupra sudului Oceanului Indian, permiţându-le colegilor de echipaj Butch Wilmore şi Suni Williams să intre puţin mai târziu, potrivit France 24. „Sunt

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 3 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

News.ro acum 7 ore
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP. Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din

Jalnica acuzație adusă lui Nicușor Dan, de a fi colaborat cu Securitatea

HotNews acum 50 minute
Cu o săptămână înainte de alegerile pentru București, a fost adusă în competiția electorală tema relației cu Securitatea: „O filieră a PSD a furnizat presei și a început să circule pe TV un document în care se susține că elevul Nicușor Dan a colabor

Naţionala de minifotbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European

Mediafax acum 9 ore
Tricolorii sunt într-o formă debordantă la turneul final european, unde sunt neînvinşi până în acest moment. Ei au câştigat grupa preliminară şi au ajuns fără înfrângere pînă în sferturile de finală. Jucătorii antrenaţi de Virgil Bejenaru nu au avut

Vremea

București
acum

23°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

20°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

20°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

18°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°