Deşi pe piaţă au apărut primii brazi, botoşănenii nu se înghesuie să-i cumpere. Comercianţii se plâng însă că nu-şi vând brazii nici măcar cu 20 de lei bucata şi se tem că vor rămâne cu pomii de Crăciun nevânduţi.
În Piaţa Centrală au fost scoşi la vânzare primii brazi de Crăciun. Cu toate că oferta este bogată, cumpărătorii având de unde să aleagă, puţini au fost cei care s-au îndurat să-şi cumpere de pe acum pom de iarnă. Nici măcar preţurile de criză nu i-a atras pe botoşăneni. Faţă de anul trecut preţurile sunt cu 25% mai mici, adică exact cu cât au scăzut şi lefurile.
În aceste condiţii, cei mai mulţi comercianţi se tem să nu rămână cu brazii nevânduţi. " Anul trecut pe vremea asta nu dovedeam să vând. Probabil că lumeaa a rămas fără bani pentru că azi, toată ziua, am reuşit să vând doar trei brazi, şi ăia din cei mai ieftini. Lumea vine, se uită, întreabă şi pleacă de parcă nu ar veni Crăciunul. Dacă văd că nu reuşesc să vând măcar jumătate din ei îi dau cu cât i-am luat doar ca să-mi recuperez banii. " a spus Paul Ungureanu, unul dintre comercianţii din piaţă care a cumpărat o sută de brazi de la un ocol silvic din Neamţ pentru a-i vinde la Botoşani.
Ca să nu rămână cu pomii de Crăciun, comercianţii din piaţă nu exclud să taie ramurile şi să le vândă separat la preţuri mici celor care nu-şi permit să dea 20 de lei pe un brăduţ.
Amănunte, în Adevărul de Seară de mâine.