Concursul a fost susţinut azi şi în cursa pentru şefia Poliţiei municipiului Braşov s-au înscris şase candidaţi.
„Comisia de examinare, după notarea prestaţiei profesionale a candidaţilor, l-a declarat câştigător al concursului pe comisarul şef de poliţie Popa Mircea Adrian. Având în vedere importanţa funcţiei de şef al Poliţiei Municipiului Braşov, conducerea inspectoratului îşi exprimă convingerea că mandatul şi proiectele profesionale ale d-lui Mircea Popa, vor fi încununate de succes. Prestaţia profesională cu siguranţă va viza îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii cetăţeanului braşovean în spaţiul public", se precizează în comunicatul de presă al IPJ Braşov.
Comisarul şef Mircea Popa are 46 de ani, este căsătorit şi are doi copii. Este încadrat în Poliţie din 1995. A lucrat la Biroul Judiciar din Poliţia Municipiului Braşov, timp de 3 ani, apoi alţi trei ani a activat în cadrul Biroului Rutier din Poliţia Municipiului Braşov. În perioada 2001-2005 a fost şeful Biroului de Ordine Publică din Poliţia Municipiului Braşov, iar apoi a fost numit şeful Biroului de Poliţie Rurală din Poliţia Municipiului Braşov. În 2007, comisarul a fost numit pe bază de concurs şeful Secţiei 2 Poliţie, funcţie pe care a ocupat-o până în prezent.
Într-un interviu acordat cotidianului nostru, Mircea Popa a explicat ce înseamnă pentru el munca de poliţie: „Am intrat în Poliţie convins că lucrurile sunt ordonate şi legile sunt profesionise. Poliţia înseamnă ordine, exactitate şi finalitate".
Citeşte aici povestea de viaţă a comisarului Mircea Popa
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: