Astăzi începe campania de donare de sânge şi celule stem. Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Proiectelor în Domeniul Sănătăţii (APPDPDS) şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), în parteneriat cu Universitatea „Politehnica” Bucureşti.
Sesiunea de recoltare sangvină, din campania naţională „Sângele înseamnă viaţă! Doneaza sânge şi/sau celule stem!”, se desfăşoară în perioada 14, 15 şi 17 decembrie 2010.
Acţiunea are loc în holul Rectoratului Universităţii „Politehnica” Bucureşti între orele 9.00 şi 12.30, având ca principal scop responsabilizarea studenţilor /tinerilor în ce priveşte donarea de sânge, dar şi înscrierea donatorilor în Registrul Donatorilor Neînrudiţi.
Condiţii pentru a putea deveni donator:
vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;
greutate 58 – 100kg femeile şi 60-110kg bărbaţii;
tensiune arterială sistolică între 11 şi 18mmH;
să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale;
femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea donării;
să nu ai/să nu fi avut urmatoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii.
Înainte de a dona:
Dimineaţa înainte de recoltare poţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe.
Fără proteine, grăsimi (lapte, unt, carne, etc).
Nu fuma înainte şi după donare cu o oră.
Avantajele donării:
Următoarele analize sunt gratuite: RH; Grupa sangvină; Hepatita B, C; HIV(SIDA); HTLV (leucemie); VDRL (siffilis); ALT (probe hepatice).