Primăriile din Satu Mare şi din Negreşti Oaş pregătesc proiecte de hotărâri prin care să ţină magazinele de vise la o distanţă de minimum 2 km faţă de şcoli. Iniţiativa edililor din Satu Mare şi Negreşti Oaş nu pare să îi sperie pe reprezentanţii magazinelor de vise.
Administratorul Weeda Ganja Shop SRL Satu Mare susţine că o astfel de Hotărâre de Consiliu Local nu ar avea niciun efect juridic. „Nu am fi vizaţi de o astfel de o Hotărâre de Consiliu Local pentru că noi comercializăm îngrăşăminte pentru plante şi mirositoare de cameră, noi nu vindem etnobotanice“, spune Csizsek Cristian, administrator Weeda Ganja Shop SRL, firma care deţine mai multe astfel de magazine pe raza judeţului.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Satu Mare a sancţionat în repetate rânduri magazinele de vise. „Am avut discuţii cu primarul Iuliu Ilyes pentru o astfel de Hotărâre de Consiliu Local. Noi am amendat aproape la fiecare control aceste magazine, însă pentru nereguli privind etichetarea şi altele. Este nevoie de o iniţiatăvă locală ca aceste magazine să fie interzise în oraş“, spune Valentin Breban, comisar şef al CJPC Satu Mare.
Primarul Iuliu Ilyes susţine că va fi iniţiată o Hotărâre de Consiliu în privinţa magazinelor de vise, dar că aceasta nu va avea efecte juridice. „Moral, noi susţinem o astfel de Hotărâre de Consiliu Local, însă juridic nu va avea efect. Poliţia trebuie să demonstreze că ceea ce vând aceste magazine sunt substanţe interzise. Altfel noi nu putem interzice o activitate comercială“, susţine primarul Iuliu Ilyes.
Magazin de vise în spaţiul unui consilier local
Şi edilii din Negreşti Oaş pregătesc o astfel de hotărâre. „Vom introduce şi noi o astfel de hotărâre. A fost deschis un astfel de magazin la noi în oraş, chiar lângă şcoală, dar, pentru că spaţiul aparţinea unui consilier local, acesta a reu