Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe legea salarizării

Publicat in rfi, marți 14 decembrie 2010 ·

Demersul a avut loc marţi, 14 decembrie, în Parlament. Premierul Emil Boc a prezentat parlamentarilor principalele prevederi ale proiectului.

Prim-ministrul spune că documentul reflectă posibilităţile maxime ale ţării, raportat la resursele financiare ale economiei.

"Dacă 2010 a fost anul constrângerilor bugetare, 2011 va fi anul dezvoltării, al creşterii economice şi al consolidării reformelor structurale ale statului, în care legea salarizării ocupă un loc extrem de important. Nu vindem iluzii, ci spunem foarte clar ceea ce România poate în momentul de faţă", declară Emil Boc.

Guvernul a decis că salariile de bază din sectorul public vor fi majorate anul viitor cu 15%, faţă de luna octombrie, iar salariul de bază minim brut pe ţară va creşte de la 600 lei la 670 lei.

Totuşi, ministrul Muncii, Ioan Botiş preciza recent că majorarea propriu-zisă a salariilor bugetarilor nu va fi în realitate mai mare de unu-două procente.

Premierul Emil Boc le-a spus marţi parlamentarilor că Guvernul va acorda bugetarilor anul viitor alte majorări salariale, pe lângă creşterea cu 15%.

"Dacă am aplica integral prevederile legii salarizării, am avea nevoie de 54 de miliarde de lei. Anul acesta, aplicăm o creştere salarială cu 15%, iar în anul 2012 vor fi alte majorări salariale", afirmă Boc.

Guvernul a aprobat şase amendamente dintr-un total de 24 formulate de către parlamentari la proiectul legii salarizării unitare.

Legea a fost criticată de Opoziţie şi de sindicate.

Demersul a avut loc marţi, 14 decembrie, în Parlament. Premierul Emil Boc a prezentat parlamentarilor principalele prevederi ale proiectului.

Prim-ministrul spune că documentul reflectă posibilităţile maxime ale ţării, raportat la resursele financiare ale economiei.

"Dacă 2010 a fost anul constrângerilor bugetare, 2011 va fi anul dezvoltării, al creş

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 15 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°