* inspectorii veterinari spun că au verificat, în două zile, 79 agenţi economici şi au dat şase sancţiuni
Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila s-a conformat indicaţiilor primite de la superiorii din Bucureşti la videoconferinţa de vineri, 10 decembrie şi au dispus efectuarea de controale în pieţele agroalimentare şi târgurile de animale din municipiu şi judeţ. După cum se precizează într-un comunicat de presă, au fost verificate, pe 11 şi 12 decembrie, 79 unităţi supuse controlului sanitar veterinar, care comercializează produse alimentare de origine animală şi nonanimală. Pentru neregulile constatate, referitoare la nerespectarea cerinţelor de igienă, etichetarea defectuoasă a produselor sau întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor, au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.000 lei. Totodată, s-au confiscat 399 kg de carne şi produse din carne, ce au fost neutralizate prin incinerare. * inspectorii veterinari spun că au verificat, în două zile, 79 agenţi economici şi au dat şase sancţiuni
Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila s-a conformat indicaţiilor primite de la superiorii din Bucureşti la videoconferinţa de vineri, 10 decembrie şi au dispus efectuarea de controale în pieţele agroalimentare şi târgurile de animale din municipiu şi judeţ. După cum se precizează într-un comunicat de presă, au fost verificate, pe 11 şi 12 decembrie, 79 unităţi supuse controlului sanitar veterinar, care comercializează produse alimentare de origine animală şi nonanimală. Pentru neregulile constatate, referitoare la nerespectarea cerinţelor de igienă, etichetarea defectuoasă a produselor sau întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor, au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.000 lei. Totodată, s-au confiscat 399 kg d