Stimata doamna Udrea,
Ati dori candva in viitorul apropiat sa desenam impreuna zimbry pe asfalt? Ar trebui sa fie dimineata, imediat dupa ce va veti fi trezit langa sot, sariti din neglijeul absolut minunat, prespupun, in deux piece-ul care v-a consacrat, dati cheie mertanului si ne vedem in Cismigiu la intrarea dinspre Elisabeta, stiti, spre McDonald’s unde mananca fanii statiunii Vama Veche.
Cum intrati in parc eu voi fi in chiar primul copac din dreapta, pe jumatate gol ca un haiduc mitic cu pieptul urban si o peruca pentru Dvs, sa va ascundeti de lumea curioasa. Undeva intr-un buzunar as avea multe batoane de creta si un burete, daca am simti nevoia sa rectificam unele linii.
Si fara prea multe vorbe ne-am pune pe desenat. Dupa ce am da gata primul zimbru, mi-ati zimbi suav, v-ati da o suvita de pe frunte si ati raspunde la telefon, dupa al optulea apel respins. Nici nu vreau sa stiu cine e, poate e dracu, poate e domnul presedinte.
( Hai sa desenam repede al doilea zimbru pana nu vine SPP si ni-i sterge cu pipi pe toti.)
Cum desenam noi asa gingas, unii dintre copiii alergati de caini se vor opri asudati langa manuta Dvs tandra cu formele zimbrului si va vor ruga sa ii desenati animalutului o scula, sa aiba si ei habar cum traiau zimbry. Dvs v-ati rusina, deh, si eu v-as sari in aparare zicandu-le copiilor ca „Doamna Udrea nu deseneaza niciun fel de scula la niciun fel de zimbru.” Copii ar intelege tonul meu autoritar, fara camasa si descult.
Apoi v-as lua in brate sa va ascund de ochii rai ai lumii si am face cativa pasi in liniste, desi al doilea zimbru ar fi doar pe jumatate desenat.
Dupa vreo zece minute de mers agale mi-ati marturisi ca nici nu stiati cat de placut poate fi sa desenezi zimbrii pe asfalt, nu se compara cu nimic din ce ati mai facut pana acum – impletit, varuit, cozonaci, donat pantofiori, ales culoarea
