Astăzi are loc lansarea Green Calendar, realizat de 23 de studenţi. Studenţii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) care au pozat pentru realizarea calendarului pe 2011 vor participa, în această seară, la un eveniment caritabil.
La preselecţia pentru calendar au participat 56 de studenţi, din toţi anii, de la toate facultăţile din cadrul USAMV. În final au fost selectaţi 23. „Ne-am orientat să fie fotogenici, plini de viaţă, să exprime ceva“, spune Adrian Morariu, de la Asociaţia Via, cea care de patru ani realizazează acest calendar. 21 din cele 23 de „fotomodele“, băieţi şi fete, au acceptat şi să participle la o acţiune de binefacere mai inedită: o licitaţie. „Practic, participanţii la petrecerea din Club Colours, din această seară, de la ora 22.00, vor putea licita pentru aceşti studenţi“, a precizat Adrian Morariu, student al Facultăţii de Horticultură. Banii strânşi din licitaţie şi din vânzarea calendarului vor fi donaţi unor studenţi ai USMAV care reprezintă cazuri sociale. Anul acesta, vor fi date patru astfel de premii din partea Asociaţiei de Voluntariat Via.
Licitaţie vie
Preţul de pornire pentru fiecare student va fi de 30 de lei. Fiecare „licitat“ în parte va decide care va fi premiul acordat celui sau celei care dă cei mai mulţi bani pentru această acţiune. „Şi anul trecut şi acum doi ani am strâns cam 700 de lei, deci ne aşteptăm ca şi anul acesta suma să se învârtă tot pe aici“, a mai spus organizatorul.
Participanţii la realizarea calendarului spun că s-au distrat de minune când au făcut fotografiile. A fost şi un moment mai greu, când au trebuit să fotografieze, îmbrăcaţi în strai popular, într-o vie. „Plouase chiar înainte şi pâmântul ud se cam lipea de pantofii modelelor“, mai spune organizatorul.
Pentru fiecare lună din calendar, iniţiatorii s-au gândit la