Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ridzi, despre decizia Camerei de a respinge cererile justiţiei: A fost un vot just

Publicat in Romania Libera, marți 14 decembrie 2010 · ·

Deputatul PDL Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a declarat, marţi, că votul dat de plenul Camerei, prin care sunt respinse cererile DNA de încuviinţare a percheziţiei electronice şi de extindere a cercetării penale, a fost unul "just", informează Mediafax.

"A fost un vot just", le-a spus Ridzi jurnaliştilor, aceasta fiind de altfel singura declaraţie făcută de fostul ministru ca reacţie la votul dat de plenul Camerei.

Plenul Camerei a respins, marţi, cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul Ridzi, cu 110 voturi "împotrivă", 109 voturi "pentru" şi trei abţineri, precum şi cererea de extindere a cercetării penale, cu 109 voturi "împotrivă", 99 voturi "pentru" şi 14 abţineri.

Deputatul PDL, fost ministru al Tineretului şi Sporturilor, Monica Iacob Ridzi, a cerut, marţi, plenului Camerei Deputaţilor, să ţină cont de votul Comisiei juridice, care a votat împotriva adoptării cererilor DNA privind încuviinţarea percheziţiei informatice şi extinderea urmăririi penale.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că vrea să facă un apel la parlamentarii din arcul guvernamental şi în special din PDL de a da un vot "în favoarea justiţiei" în cele două cazuri aflate pe ordinea de zi a Parlamentului.

Preşedintele a spus că "sunt ţări care cuplează accesul în Schengen de ineficienţa sistemului de justiţie din România".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat şi săptămâna trecută, la TVR 1, că, dacă PDL nu revine cu fapte la ceea ce susţinea când era în opoziţie pe tema anticorupţiei, atunci îşi diminuează şansele de a mai fi un partid important pe eşichierul politic.

Preşedintele a mai declarat că decizia din Comisia juridică a Camerei în cazul Ridzi este inadmisibilă din punctul de vedere al PDL, menţionând că speră ca plenul să fie "mai înţelept".

Plenul Camerei urmează să se pronun

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 2 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 5 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 4 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°