Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioni la lupta cu fumatul

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 14 decembrie 2010 ·

"Cred ca in Saveni nu mai este niciun fumator", este exclamatia unuia dintre medicii coordonatori ai Programului "Stop Fumat". De la inceputul programului, in 2007, au trecut pe la cabinetele medicilor ieseni aproximativ 2.500 de persoane. Daca majoritatea sunt ieseni, pe locul doi, la mica distanta sunt cei din Saveni. Totul a pornit de la un stomatolog din oras, care s-a lasat de fumat dupa 20 de ani. Apoi au urmat sute de persoane. "Doamna doctor Maria Tuharschi mi-a spus sa incerc. Eu m-am apucat de fumat cand am venit in Saveni, dintr-un sat. Credeam ca m-am ", a povestit Domnica Heciu de 56 de ani, una dintre beneficiarele programului. Invatatoarea, care deja incerca sa-si inabuse dorinta de nicotina, a luat tratamentul sapte zile, primele trei zile cate trei pastile dimineata, iar alte patru o pastila dimineata si una seara. "Apoi le-am lasat. Pur si simplu nu mai simteam nevoia. De la 15-16 tigari, le-am injumatatit din prima zi, dar nu mai aveau niciun gust", a continuat femeia. Abandonul fumatului nu a fost o sarcina usoara pentru toti pacientii, o femeie fiind aproape de a se reapuca de fumat. "Am fumat un pachet pe zi, poate si mai mult, 34 de ani. Pe 6 decembrie anul trecut, cand mi-a murit mama, am fumat ultima tigara. Dar nu a fost usor sa renunt. Uneori ma visam cum fumez, cu o placere enorma", a spus Anisoara Hulub de 53 de ani. Doctor Paraschiva Postolache, coordonatoarea programului antifumat de la Spitalul de Recuperare din Iasi, a confirmat ca multi pacienti ai sai nu au avut puterea sa scape de viciu. "E pacat ca unii iau degeaba medicamentele care poate ar folosi altcuiva. Abia dupa sase luni in care nu s-a atins de tigari o persoana e considerata nefumatoare", a mai spus doctorul. Tratamente subventionate Programul antifumat se desfasoara doar in centre universitare, in Iasi fiind inscrise spitalele de recuperare si pneumoftiziologi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum o ora
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum 2 ore
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

A început Postul Paștelui 2025. Ce NU ai voie să faci, sub nicio formă, încă din prima zi

Cancan acum 36 minute
Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cea mai importantă și mai strictă perioadă de pregătire spirituală pentru creștinii ortodocși. În 2025, acest post începe pe 3 martie și se încheie pe 19 aprilie, însumând 48 de zile de re

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 53 minute
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

News.ro acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 1, aşteptată să se pronunţe luni asupra contestaţiei lui Călin Georgescu faţă de măsura controlului judiciar decisă în dosarul în care este inculpat pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tenta

Captura anului pe Dunăre, la Moldova Nouă: somn uriaș, de aproape 140 de kilograme

G4Media acum o ora
Un bănățean a reușit o captură incredibilă pe Dunăre. Este vorba despre un adevărat monstru, un somn de trei metri și aproape 140 de kilograme, anunță DeBanat. Performanța pescarului a avut loc, ieri, în zona Moldova Nouă – Coronini. Un prieten al p

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum o ora
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

Politico: Promisiuni privind apărarea, dar puţine detalii, în timp ce Europa intră într-o săptămână decisivă

News.ro acum 2 ore
Europa intră într-o săptămână crucială pentru viitorul securităţii sale - după un summit la Londra care a oferit o mulţime de promisiuni, dar puţine răspunsuri concrete, relatează Politico. Un grup de lideri mondiali - inclusiv Volodimir Zelenski, d

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°