După ce a văzut măsurile dure luate de executivul ungar, Comisia Europeană a fost de acord să relaxeze regulile privind finanţele publice pentru a nu asista la alte "naţionalizări mascate" ale fondurilor private de pensii.
Polonia a ajuns la un acord cu Comisia Europeană cu privire la transferurile către fondurile de pensii private după ce oficialii de la Bruxelles s-au speriat de reacţia dură a autorităţilor ungare, care au decis să forţeze populaţia să îşi mute pensiile de la privat înapoi la stat.
Această decizie a venit în contextul în care statele membre ale UE din Europa Centrală şi de Est care şi-au reformat sistemele de pensii au început să caute diferite soluţii pentru a-şi modifica sistemele de pensii private, astfel încât acestea să nu mai atârne greu la deficit, scrie Bloomberg.
Ungaria, ţara care a luat cele mai dure măsuri, a fost nevoită să "naţionalizeze mascat" sistemul de pensii private obligatorii, după ce Uniunea Europeană a refuzat în toamnă să renunţe la a mai lua în considerare fondurile de la buget redirecţionate către pensiile private atunci când calculează deficitul.
Autorităţile de la Budapesta au constrâns populaţia să se întoarcă în sistemul de pensii al statului, în consecinţă cei care ar fi rămas clienţi ai fondurilor private şi-ar fi pierdut 70% din contribuţiile la stat. Mişcarea i-a permis executivului maghiar să beneficieze de reîntoarcerea în conturile statului a 10 miliarde de euro.
"Decizia Ungariei a fost un semnal de alarmă. Comisia Europeană, probabil, a realizat că regulamentele actuale, care sunt descurajatoare pentru cei care şi-au reformat sistemele de pensii, sunt şi mai descurajatoare pentru acele state care nu au aplicat reforma până acum", crede Marcin Mrowiec, economistul-şef al Bank Pekao.
Moment critic
Oficialii de la Bruxelles au respins în această vară propunerea veni