* proiectul s-a derulat în cadrul Festivalului Şanselor Tale
Timp de zece zile, la Tichileşti, 21 de elevi cu vârste între 12 şi 14 ani au participat la proiectul "Matematica - limbaj comun oriunde şi oricând". Acţiunea, coordonată de profesoarele Nicoleta Dincă şi Rodica Beciu, a urmărit atragerea copiilor către studiul matematicii, valorificarea cunoştinţelor dobândite la disciplina opţională "Prietenul meu calculatorul", identificarea legăturilor dintre matematică şi alte domenii, aplicarea unor noţiuni de matematică în jocul Tangram. Pe parcursul a 10 zile, în grupe de câte trei, copiii au studiat şi selectat informaţii privitoare la legătura matematicii cu celelalte domenii - artă, fizică, astronomie, sport, geografie, muzică, dans realizând afişe, prezentări power point, joc de rol. IŞJ a fost reprezentat de inspectorul de matematică Mihaela Giurcă. * proiectul s-a derulat în cadrul Festivalului Şanselor Tale
Timp de zece zile, la Tichileşti, 21 de elevi cu vârste între 12 şi 14 ani au participat la proiectul "Matematica - limbaj comun oriunde şi oricând". Acţiunea, coordonată de profesoarele Nicoleta Dincă şi Rodica Beciu, a urmărit atragerea copiilor către studiul matematicii, valorificarea cunoştinţelor dobândite la disciplina opţională "Prietenul meu calculatorul", identificarea legăturilor dintre matematică şi alte domenii, aplicarea unor noţiuni de matematică în jocul Tangram. Pe parcursul a 10 zile, în grupe de câte trei, copiii au studiat şi selectat informaţii privitoare la legătura matematicii cu celelalte domenii - artă, fizică, astronomie, sport, geografie, muzică, dans realizând afişe, prezentări power point, joc de rol. IŞJ a fost reprezentat de inspectorul de matematică Mihaela Giurcă.