Pregătirea mesei de Crăciun începe chiar din ajun, când majoritatea bihorenilor obișnuiesc să taie porcul. La fel ca în fiecare an, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor transmite că efectuarea analizelor care depistează trichineloza este obligatorie în cazul animalelor sacrificate.
Persoanele care nu vor respecta regulamnetul sanitar-veterinar riscă să plătească amenzi de până la 2.000 lei, pentru că pot pune în pericol sănătatea şi viaţa tuturor celor care consumă din carnea de porc. Potrivit reprezentanților DSVSA, examenul se execută de personal acreditat, respectiv de medicii de liberă practică din cadrul fiecărei comune, precum şi de personalul propriu al DSVSA Bihor din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din oraşele mari ( în Oradea - în cele trei pieţe agroalimentare mari, apoi în Marghita, Valea lui Mihai, Aleşd, Salonta, Beiuş, Ştei. Doar weekendul trecut, în Oradea, au fost efectuate peste 300 examene de specialitate fiind depistate două suspiciuni de trichineloză.
Mai mult personal pentru siguranță
De asemenea, DSVSA Bihor a suplimentat personalul de specialitate din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor enumerate şi a prelungit programul de activitate al acestora, astfel că se lucrează zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica între orele 8 şi 16.