Discursurile critice de după 1989 sunt scindate între ipostazele conservatoare ale „vechii gărzi“ şi cele alternativ-reformatoare ale tinerei critici opozante. Conflictul dintre generaţii a devenit în ultimii ani unul deschis, purtat în reviste de specialitate („Teatrul azi” sau „Scena.ro“) sau în mediul online (publicaţiile ArtActMagazine, Liternet.ro sau chiar Facebook).

Proliferarea mediului virtual, a blogurilor şi a forumurilor a dus la o libertate de exprimare a opiniilor, şi din această perspectivă este evidentă în ultima perioadă o anumită rezervă faţă de criticul de teatru, care dă verdicte şi tranşează un spectacol drept bun sau slab. Astfel, pe Facebook au avut loc recent dezbateri purtate de actorul Vlad Zamfirescu şi dramaturgul Mimi Brănescu, după ce cei doi au criticat discursul Cristinei Modreanu, selecţionerul Festivalului Naţional de Teatru. În anii dictaturii ceauşiste, limbajul teatral s-a transformat într-unul metaforic şi aluziv pentru a scăpa de cenzura tot mai tranşantă a sistemului. După Revoluţie, teatrul românesc şi-a asumat nevoia de schimbare, deschizându-se mişcărilor underground şi experimentale, care se practică paralel cu sistemul instituţionalizat. După 1989 a devenit însă vizibilă o ruptură între generaţii, care s-a prelungit şi în paginile revistelor cu rubrici de specialitate.

Cronicile s-au închis de multe ori într-o retorică cu un limbaj excesiv specializat, iar discursul critic evaluator a devenit din ce în ce mai marginal. Blocajul criticii a survenit dintr-o inadecvare a discursului faţă de noile realităţi teatrale.

Forţa analizei Criticul Mircea Morariu, din tabăra tradiţionalistă, alături de aripa reformatoare - regizorul Ada Lupu şi criticul Cristina Modreanu

Cronica provine din termenul grecesc „cronos", ea fiind un comentariu personalizat, scris de un condei cunoscut şi a cărui apariţie este cons