Trecând peste momentul de umor negru involuntar livrat odată cu optimismul debordant al formulării, proiecţiile domnului Boc sună mai degrabă a dorinţe decât a planuri solide. Ca mai totdeauna de altfel, declaraţiile sale au fost precedate de unele în tonalitate similară făcute de şeful statului la începutul săptămânii la TVR. România, am aflat, se îndreaptă cu paşi repezi către capătul drumului, nu vom avea aceeaşi soartă cu Irlanda sau Portugalia - care, în paranteză fie spus, refuză deocamdată ajutorul FMI şi trece la noi măsuri de austeritate.
Să afli de la preşedinte că România a scăpat de prăbuşirea în prăpastie e un lucru, teoretic, dătător de speranţă. A lipsit localizarea precisă în raport cu prăpastia: am depăşit-o sau o contemplăm încă temător? În faţa indeterminării geografice, teoria politică furnizează un răspuns complementar: statul a ţinut poporul de mână în faţa abisului, dar nu poate fi ţinut responsabil pentru fiecare cetăţean; cetăţenii trebuie să înveţe să-şi poarte de grijă singuri. În principiu, lucrurile chiar aşa ar trebui să înceapă să stea, de vreme ce este limpede că modelul statului protecţionist s-a dovedit nesustenabil pe termen lung, mai ales când se asociază corupţiei la toate nivelurile.
Zis şi făcut. În ultimul an, categorie după categorie, bugetarii au fost ţinuţi de guler pentru fiecare leu care fuge de la buget - într-o ignorare a risipei bugetare din alte sectoare mai deştepte decât altele. S-a tăiat, s-a luat, s-a protestat.
Totul în absenţa unor proiecţii coerente, pentru că iritările periodice ale primului ministru au semănat mai mult cu deruta în faţa necunoscutului decât cu nemulţumirea în faţa unor planuri nefinalizate satisfăcător.
Noile proiecţii din Legea bugetului pe 2011 iau acum în calcul şi ameliorarea nivelului contribuţiilor pentru asigurările de sănătate. Potrivit unui studiu SAR, dat