Membrii Comisiei juridice a Senatului au audiat candidaţii pentru funcţiile de membri ai CSM, fiind desemnaţi plenului spre validare doi candidaţi din partea societăţii civile - Victor Alistar şi Corina Dumitrescu, precum şi cei 11 reprezentanţi ai judecătorilor şi procurorilor. Sursa: CODRIN PRISECARU
Decizia finală în privinţa celor patru candidaţi din partea societăţii civile urmează a fi luată în plenul Senatului, în condiţiile în care pentru organizaţiile nonguvernamentale sunt alocate două posturi de membru în CSM.
Astfel, printre persoanele propuse din partea societăţii civile se numără Victor Teodor Alistar, susţinut de Asociaţia Magistraţilor din România, Transparency International, Asociaţia Pro Democraţia, Agenţia de Monitorizare a Presei şi Facultatea de Drept a Universităţii Danubius (Galaţi). De asemenea, a mai fost depusă candidatura lui Mihai Rapcea, susţinut de către Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991, a Corinei Adriana Dumitrescu, susţinută de Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir Bucureşti, precum şi a Anei Cristina Maria, sprijinită de către Societatea Academică din România. În cadrul Comisiei juridice, Alistar şi Dumitrescu au obţinut câte 6 voturi favorabile, în timp ce Maria a beneficiat de 4 voturi favorabile, iar Rapcea nu a obţinut niciun vot.
Dintre membrii CSM propuşi spre validare fac parte ca judecători Lidia Bărbulescu, Mircea Aron, Dan Lupaşcu, Alexandru Şerban, Nicolae Horaţius Dumbravă, Adrian Toni Neacşu, Marius Tudose Badea şi Cristi Vasilică Danileţ. De asemenea, din partea procurorilor sunt propuşi George Bălan, Oana Andrea Schmidt-Hăineală şi Dan Nicolae Chiujdea.
Plenul Senatului va decide miercuri prin vot validarea candidaţilor pentru funcţiile de membru în CSM.