Bursa a scăzut cu 0,41% în şedinţa de luni, iar interesul investitorilor pentru titlurile tranzacţionate pe piaţa de la Bucureşti s-a menţinut foarte redus, ceea ce a determinat diminuarea lichidităţii până la 5,33 milioane lei (1,24 milioane euro), nivelul minim al ultimelor trei săptămâni.
Piaţa a înregistrat o tendinţă de scădere încă de la deschidere, când a coborât cu 0,43%, pe o piaţă apatică, şi şi-a accentuat pierderile până la 0,63%, la jumătatea sesiunii.
Primele zece acţiuni în funcţie de lichiditate, incluse în indicele BET, au înregistrat o pierdere medie de 0,35%, iar titlurile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au dus indicele BET-FI cu 2,12% sub nivelul de la finalul săptămânii trecute.
Preţurile acţiunilor companiilor din sectorul energetic, urmărite de indicele BET-NG, au consemnat un avans nesemnificativ, de 0,1%, după ce la deschidere erau în scădere cu 0,6%
În aceste condiţii, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia celor mai lichide 25 de titluri, inclusiv SIF-urile, a coborât cu 0,93%.
"Lichiditatea este extrem de redusă, iar piaţa este complet decorelată de pieţele externe. Practic, suntem ieşiţi de pe raza de acţiune a investitorilor străini. S-a creat un cerc vicios: lichiditatea redusă a pieţei ţine la distanţă investitorii, iar interesul redus al acestora la tranzacţionare are ca efect rulajul redus din piaţă", a declarat directorul general al BT Securities, Rareş Nilaş.
Valoarea operaţiunilor realizate luni la BVB s-a ridicat la 5,33 milioane de lei (1,24 milioane de euro), cu 26,1% sub rulajul de vineri, de 7,22 milioane de lei. Lichiditatea de luni a ajuns la cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni, un rulaj inferior fiind înregistrat pe 19 noiembrie, când valoarea schimburilor a fost de 4,15 milioane de lei.
Directorul general al BT Securities susţi