Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Manole susţine că Petru Mircea vrea s-o dezgroape pe Mădălina la primăvară

Publicat in Adevarul, marți 14 decembrie 2010 ·

Tatăl „Fetei cu părul de foc” a declarat pentru „ring“ că Petru Mircea, soţul vedetei, ar vrea să o exhumeze.

Adevăratul motiv pentru exhumare nu ar fi acela că Petru vrea să afle adevărul despre moartea încă neelucidată a soţiei sale, ci pur şi simplu, conform părinţilor şi fratelui artistei, pentru că s-ar simţi provocat de rudele de la Ploieşti. Astfel, el ar vrea s-o exhumeze la primăvară şi să o mute într-un cimitir din Bucureşti sau Botoşani.

Ion Manole a declarat pentru ziarul „ring“ prin intermediul avocatului său, Bogdan Bărbuceanu: ”Petru Mircea se laudă pe aici pe la cimitir că la primăvară vrea s-o scoată pe fata mea din mormânt. El spune că este incomodat când vine la cimitir, că noi facem scandal”.

Potrivit părinţilor Mădălinei, nu ar fi vorba, din partea lui Petru, de o încercare de evitare a scandalurilor, ci de un plan foarte bine pus la punct. „De aia a şi venit de-atâtea ori cu blonda aia, amanta aia sau ce dracul este, cu bodyguarzii, ca să ne provoace! Ca să aibă motive ca el să spună după aceea că nu mai poate veni la mormânt pentru că este sabotat şi nu este lăsat în pace”, ne-a mai declarat Ion Manole.

”Ar comite o infracţiune: profanare de morminte!”

Avocatul familiei Manole este categoric în ce priveşte un astfel de demers care, dacă ar fi făcut, ar trece de limitele legii. ”Nu va putea, este o infracţiune! Până la şapte ani poate face o exhumare doar cu ordonanţa procurorului. Nici nu este cazul să ne opunem noi pentru că, dacă ar face acest lucru, ar comite... o infracţiunie. Este vorba de profanare de morminte. Doar un procuror sau instanţa ar putea dispune”, spune Bogdan Bărbuceanu, avocatul familiei Manole.

Surse din Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bucureşti spun că, potrivit legii, deshumarea (n.r.-în variantă judiciară- exhumarea) unui cadavru, la mai puţin de un an de la deces,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 58 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 57 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 30 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum o ora
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: De la căldură de vară la răcoare de toamnă

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme instabilă în următoarele două săptămâni, conform ultimelor estimări ale meteorologilor. Intervalul 23 septembrie - 6 octombrie va aduce schimbări semnificative de temperatură şi precipitaţii în toate

Bjorn de la ABBA s-a recăsătorit

HotNews acum 2 ore
Bjorn Ulvaeus, membru în formaţia ABBA, s-a însurat cu partenera sa de viaţă, Christina Sas, în cadrul unei ceremonii oficiate de prezentatorul TV Sandi Toksvig, relatează luni DPA și BBC, citate de Agerpres. Cântăreţul suedez, în vârstă de 79 de an

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

ÎPS Teodosie, declarații controversate despre concubinaj: „Un păcat greu”

Gandul acum o ora
ÎPS Teodosie continuă șirul declarațiilor controversate. De data aceasta, Arhiepiscopul Tomisului a făcut o serie de precizări legate de persoanele care trăiesc în concubinaj. Prelatul susține că această formă de conviețuire reprezintă „un păcat gre

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°