Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Brazii din piaţă, de câteva ori mai scumpi, decât cei de la Direcţia Silvică

Publicat in Adevarul, marți 14 decembrie 2010 ·

Preţurile foarte piperate din piaţă nu îi atrag pe râmniceni şi mulţi spun că vor renunţa, de sărbători, la bradul de Crăciun.

Primii brazi de Crăciun au fost aduşi, de doi comercianţi, în Piaţa Centrală din municipiul Râmnicu Vâlcea. Pomii sunt aduşi din Nordul judeţului, din Ţara Loviştei. Preţurile sunt foarte piperate, cel mai ieftin pom se vinde cu 70 lei, iar cel mai scump cu 150 lei. „Am încercat să negociez cu domul să mai lase la preţ, dar nu a vrut. Mi-a plăcut un brăduţ la 70 de lei, dar nu îmi permit să dau atât pe el. Îl luam dacă mi-l lăsa cu 35 de lei", spune Mihaela Bercea, studentă. Brazii din piaţă au fost azi, doar admiraţi de către râmniceni, nu şi cumpăraţi. „Anul acesta nu mai fac pom de Crăciun. Nu am cu ce. Am salariu de 450 lei, iar bradul e 150 lei", a precizat Ioana Andrei, croitoreasă. Tot ea spune că a auzit că sunt brazi mai ieftini la Direcţia Silvică. „Nu cumpăr nici de le ei. Mai bine dau banii pe mâncare", a declarat femeia.

Citeşte şi:

Brazii de Crăciun nu se vând nici măcar la preţ de criză

2.300 de pomi de Crăciun la Direcţia Silvică

În timp ce brazii din piaţă sunt la suprapreţ, Direcţia Silvică (DS) Vâlcea vinde 2.300 de brazi şi molizi la preţuri mici. Preţul pomilor variază în funcţie de înălţime. Un brad costă între 20 şi 30 de lei fără TVA, iar un molid între 15 şi 25 lei fără TVA. Mai scumpi sunt pomii înalţi care au peste trei metri liniari, preţul fiind de 25 de lei pe metru fără TVA. „Noi vindem pomii de Crăciun la cerere. Fiecare cetăţean poate să vină la sediu, să facă o cerere în care solicită pom de Crăciun şi îl şi achită, iar în două, trei zile vine şi îl ridică de la noi. Mergem şi tăiem brazii, în funcţie de solicitări", a declarat Cosmin Crăcană, directorul tehnic al DS Vâlcea. Pomii comercializaţi de direcţie provin din culturi specializate şi lucrări de îngrij

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°