Campania “Let`s Do It, Romania!”, care a mobilizat peste 250.000 de oameni la curăţenie pe 25 septembrie, a primit trei premii pentru cel mai mare proiect de implicare socială. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ
Primul premiu câştigat a fost pentru Liana Buzea, iniţiatorul proiectului, în cadrul galei Infomediu. Premiu se numeşte „Omul Verde” şi este oferit unei persoane ce activează în sfera protecţiei mediului şi care a avut în 2010 o activitate intensă. Premiul a fost dedicat tuturor voluntarilor care au participat în “Let`s Do It, Romania!”, fie ca organizatori, parteneri sau voluntari în ziua de curăţenie.
Un alt premiu câştigat a fost pentru întreaga campanie “Curăţenie în toata ţara, într-o singura zi” în cadrul Galei FinMedia, care a avut loc pe 8 decembrie. Cu ocazia acestui eveniment, au fost acordate premii principalelor companii care se ocupă de prelucrarea şi valorificarea deşeurilor, dar şi de reciclarea deşeurilor din echipamente electrice şi electronice (DEEE) sau instituţiilor care duc o luptă continuă pentru îmbunătăţirea infrastructurii deşeurilor şi educării locuitorilor României.
Săptămâna trecută, campania a primit şi Premiul de popularitate în cadrul “Galei Premiilor pentru un mediu curat” organizată de Asociaţia Ecotic, proiectul obţinând cele mai multe voturi pe site-ul dedicat acestui eveniment.
Campania „Let`s Do It, Romania!” a mai fost recompensată, în octombrie, cu Golden PR Award for Excellence, în cadrul PR Award, cel mai important eveniment local al industriei de relaţii publice.