„Fraţilor, mulţumită lui Dumnezeu, ne aflăm în studiourile Televiziunii. Am reuşit să ajungem aici în spatele tancurilor, cu armată şi cu studenţime şi cu oamenii pe care îi vedeţi şi cu mii şi mii de români şi de alte naţionalităţi care ne-au condus. În faţa dumneavoastră se află eroul nostru, Mircea Dinescu, poetul. (...) Suntem emoţionaţi, obosiţi, şi dorim ca tot poporul român care a luptat cu arma în mână, în sensul că a avut în suflet acea suflare divină a lui Dumnezeu şi a răbdării poporului român care, în sfârşit, s-a rupt, să putem asculta cuvintele lui Mircea Dinescu care vor fi purtătorii geniului românesc peste timp." Astfel sunau cuvintele lui Ion Caramitru în ziua de 22 decembrie, în studioul 4 al Televiziunii, înainte ca la TVR să se anunţe căderea regimului Ceauşescu.

La doar câteva zile înainte de împlinirea a 21 de ani de la Revoluţie, Ion Caramitru vorbeşte despre momentele pe care le-a trăit în zilele de 20, 21 şi 22 decembrie, consideră că judecata soţilor Ceauşescu a fost „o prostie fără margini", admite că este dezamăgit de felul în care a fost construită democraţia şi îşi aduce aminte de cenzura „violentă şi în amănunt" din teatru şi cinematografie.

Când aţi auzit de primul miting anticeauşist de la Iaşi, din 14 decembrie, apoi de primele arestări din Timişoara, v-aţi gândit că se va ajunge la o revoluţie sau erau doar nişte mişcări de masă ce urmau să fie înăbuşite?

Ion Caramitru: Nu neapărat. Să ne amintim că aveam veşti despre căderea regimurilor comuniste din celelalte ţări din bloc. Înainte de Timişoara căzuse sistemul din Bulgaria, iar România rămăsese ultimul bastion comunist. Ştiam, intuiam, bănuiam că la noi nu se va întâmpla paşnic, cum a fost dincolo, de Catifea cum s-a numit, şi probabil lucrurile vor lua o întorsătură dură. În noaptea de 20 spre 21 decembrie când la Europa Liberă s-au transmis ore de materiale