Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Good.bee: Valoarea medie a unei tranzacţii bancare prin telefonul mobil este de 100 lei

Publicat in Curierul, miercuri 15 decembrie 2010 ·

Compania good.bee, parte a grupului BCR, are în prezent peste 29.000 de clienţi pentru serviciul "tranzacţii mobile", care permite accesul la serviciile bancare prin intermediul telefonului mobil, iar valoarea medie pentru o astfel de tranzacţie este de 100 de lei. "Peste 29.000 de clienţi folosesc serviciul good.bee Tranzacţii Mobile, dublu faţă de sfârşitul anului 2009. Acelaşi ritm de creştere a numărului de clienţi este aşteptat şi pentru anul 2011", potrivit unui comunicat BCR, remis Curierului Naţional.

Jumătate dintre operaţiunile good.bee Tranzacţii Mobile se efectuează pe telefonul mobil, 40% la ATM-uri şi POS-uri şi 10% prin alte canale. Trei sferturi din tranzacţii sunt transferuri făcute între conturi good.bee. "Cel mai tânăr client "good.bee Tranzacţii Mobile" are 14 ani, iar cel mai în vârstă are 86 de ani. Acest lucru demonstrează clar că este un produs extrem de uşor de folosit şi foarte util tuturor celor care nu au acces facil la produsele bancare clasice. Clienţii folosesc acest produs pentru a transfera bani altor membri ai familiei, pentru reîncărcarea cartelelor de telefonie mobilă şi pentru a plăti facturi către diferiţi furnizori", a declarat Cătălin Moise, director general al good.bee.

Banca Comercială Română (BCR) a anunţat, în luna octombrie, că îşi extinde portofoliul cu produse destinate clienţilor nebancarizaţi, prin preluarea companiei good.bee Service, subsidiară a unui holding deţinut de Fundaţia Erste şi grupul Erste, şi integrarea serviciului good.bee Tranzacţii mobile.

Holdingul Good.bee a fost înfiinţat în iulie 2008 şi are ca obiectiv asigurarea accesului sigur, simplu şi convenabil la serviciile bancare. Compania good.bee Service RO s-a lansat pe piaţa românească în martie 2009, oferind serviciul good.bee Tranzacţii mobile prin care asigură accesul la servicii bancare de bază, respectiv la un cont curent în l

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulți copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România. Au fost aduși cu un avion al MApN VIDEO

Ziare.com acum 40 minute
Opt copii din Fâșia Gaza au sosit la București luni, 30 septembrie 2024, urmând a fi tratați în spitale din România. Copiii și familiile acestora au sosit la București la bordul unui avion al Ministerului Apărării Naționale (MApN). Familiile vor fi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat contra lui Donald Trump în Florida a pledat nevinovat

HotNews acum 20 minute
Bărbatul acuzat că a încercat să tragă asupra lui Donald Trump în Florida, Ryan Routh, a pledat luni nevinovat la toate capetele de acuzare, inclusiv cel de tentativă de asasinat împotriva unui candidat în alegerile prezidenţiale americane. „Pledăm

Vergil Chițac, primarul de Constanța, implicat într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui

Libertatea acum 3 ore
Primarul liberal al orașului Constanţa, Vergil Chiţac, a fost implicat luni, 30 septembrie, într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui, A2. El era pasager în autoturismul condus de șofer și venea de la București, au declarat surse din Poliție

Zelenski anunță că situația de pe front este ”foarte dificilă”: ”Va fi un Ramstein special”

Ziare.com acum 49 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat în discursul video de luni seară, 30 septembrie, că situaţia pe linia frontului este „foarte, foarte dificilă”, iar forţele ucrainene trebuie să facă toate eforturile posibile în perioada de toamnă în lupta

Israelul a informat SUA că desfășoară operaţiuni militare terestre în Liban. Anunțul Departamentului de Stat american

Ziare.com acum 35 minute
Israelul a informat SUA că intenţionează să întreprindă operaţiuni terestre "limitate" împotriva Hezbollahului în Liban iar aceste operațiuni deja au început, a anunţat luni, 30 septembrie 2024, Departamentul de Stat american, informează AFP. "Ei ne

SuperLiga: Universitatea Craiova, pe locul doi după 3-0 cu Unirea Slobozia – „Dublă” Baiaram

HotNews acum o ora
Universitatea Craiova s-a impus „acasă” în fața echipei Unirea Slobozia, scor 3-0, în ultimul meci al etapei cu numărul 11 din SuperLiga. Universitatea Craiova – Unirea Slobozia 3-0, în etapa #11 din SuperLiga Prima ocazie a meciului din Bănie le-a

Ciolacu, atac la Iohannis: Să construim o țară în care, atunci când pleacă în vizite externe, președintele să caute aeronave încăpătoare pentru delegații economice, și nu avioane pentru luxul personal

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a lansat luni un atac politic la adresa președintelui Klaus Iohannis, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. „Vă propun să construim o țară

Dikembe Mutombo, o prezenţă impunătoare în NBA, a murit la 58 de ani

Mediafax acum 4 ore
Cauza morţii lui Dikembe Mutombo a fost cancerul cerebral, potrivit National Basketball Association, care a anunţat vestea, potrivit The New York Times. Mutombo nu a jucat baschet până la jumătatea adolescenţei, preferând fotbalul în copilărie. El a

Marius Tucă Show începe marți, 01 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ștefan Popescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ștefan Popescu, analist de politică externă. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cererea de reabilitare formulată de Mircea Băsescu, admisă de Tribunalul Constanța. Decizia nu este definitivă

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătorii Tribunalului Constanţa au admis, luni, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu - fratele fostului preşedinte al ţării Traian Băsescu, acesta fiind eliberat condiţionat din penitenciar în 2017, după ce în 2016 fu

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/23°
vin.

17°/26°
Iasi
acum

mar.

8°/11°
mie.

7°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

mar.

9°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/14°
mie.

5°/17°
joi

11°/16°
vin.

12°/14°
Timisoara
acum

mar.

6°/17°
mie.

8°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/15°