Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se întrevede finala Campionatului European?

Publicat in Adevarul, miercuri 15 decembrie 2010 ·

România are șanse mari să întâlnească Suedia în semifinalele Campionatului European, un adversar pe care l-am dominat în ultimii ani. Suedezele ne-au învins o singură dată în ultimii cinci ani, la Cupa Mondială din 2008.

Naționala Suediei a reușit marea surpriză la acest Campionat European, să învingă una dintre principalele favorite, Norvegia, în grupa principală II și astfel are cele mai mari șanse să termine pe primul loc această grupă. S-a vorbit foarte mult chiar despre un posibil "aranjament" al norvegiencelor, care ar fi pierdut intenționat, pentru a întâlni Danemarca în semifinale și nu într-o posibilă finală.

Cum România va încheia pe locul al doilea grupa principală I, confruntarea cu Suedia din semifinale este aproape iminentă, iar acest lucru, cel puțin prin prisma statisticilor, pare a fi în avantajul tricolorelor.

Suedia ne-a învins o singură dată în ultimii cinci ani, echipele încheind la egalitate tot o singură dată în acest interval de timp. Este adevărat că ambele rezultate pozitive ale suedezelor s-au înregistrat la Cupa Mondială, competiția cu caracter amical pe care România a câștigat-o în ultimii doi ani. Suedia ne-a învins în 2008, 29-24 și a remizat cu tricolorele anul acesta, 27-27.

România a depășit Suedia de fiecare dată în partidele oficiale, în ultimii cinci ani, ultima dată la Jocurile Olimpice de la Beijing când am câștigat disputa pentru locurile 7-8, scor 34-30. România se poate lăuda și cu un scor fluviu asupra Suediei, la Cupa Mondială din 2009, 41-24.

Deși are câteva jucătoare în campionate puternice, în special în Danemarca, echipa Suediei nu a avut niciodată rezultate notabile în competițiile de anvergură. Cea mai bună performanță din istorie este un loc 6 la Campionatul European din 2006, pe care l-a organizat. Suedezele sunt acum la a patra calificare consecutivă la un turneu final de anvergură, dup

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°