Curtea Constituţională a decis, miercuri, 15 decembrie, că legea pensiilor respectă Constituţia. E vorba de documentul adoptat de deputaţi, după reexaminarea la cererea preşedintelui Traian Băsescu.
Magistraţii au respins sesizarea PNL, apreciind astfel că actul normativ este în acord cu prevederile legii fundamentale. Liberalii au depus pe 8 decembrie sesizarea, formulată de 55 de parlamentari.
Vice-liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu spunea la acea vreme că principalul argument de neconstituţionalitate se referă la discriminarea între femei şi bărbaţi la sistemul de cotizare.
"În acest moment, legea este din punctul nostru de vedere clar neconstituţională. După această lege, femeile vor avea o pensie mai mică decât bărbaţii", explica parlamentarul liberal.
Legea pensiilor, reexaminată la solicitarea şefului statului stabileşte vârsta de pensionare la 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi.
Documentul a fost adoptat pe 7 decembrie, de plenul Camerei Deputaţilor.
Singurul articol modificat faţă de varianta iniţială a legii este cel vizând vârsta de pensionare.
Curtea Constituţională a decis, miercuri, 15 decembrie, că legea pensiilor respectă Constituţia. E vorba de documentul adoptat de deputaţi, după reexaminarea la cererea preşedintelui Traian Băsescu.
Magistraţii au respins sesizarea PNL, apreciind astfel că actul normativ este în acord cu prevederile legii fundamentale. Liberalii au depus pe 8 decembrie sesizarea, formulată de 55 de parlamentari.
Vice-liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu spunea la acea vreme că principalul argument de neconstituţionalitate se referă la discriminarea între femei şi bărbaţi la sistemul de cotizare.
"În acest moment, legea este din punctul nostru de vedere clar neconstituţională. După această lege, femeile vor avea o pensie mai mică decât bărba