Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gafă a la Mircea Geoană sau pact cu PDL?

Publicat in Romania Libera, miercuri 15 decembrie 2010 · ·

Legea educaţiei, asumată de Guvern, dar suspendată undeva între Parlament şi Curtea Constituţională, a fost în sfârşit adoptată, printr-o manevră ciudată a lui Mircea Geoană,al cărui scop era de fapt reglarea conturilor cu liderii care l-au suspendat din PSD.

Căzut în dizgraţia PSD, Mircea Geoană i-a cedat, ieri, locul la prezidiul plenului reunit vicepreşedintelui Senatului Alexandru Pereş (PDL). Puterea a profitat de pasul înapoi făcut de Geoană pentru a introduce pe ordinea de zi Legea educaţiei, căreia îi mai lipsea doar semnătura liderului Senatului pentru a fi adoptată. În zadar a contestat ulterior Geoană legitimitatea demersului puterii. Regulamentul Parlamentului spune destul de clar că cei care prezidează şedinţa comună au dreptul de semnătură pe actele normative.

În aceste condiţii, se ridică automat întrebarea: „Nu cunoştea Geoană regulamentul şi a gafat sau a servit premeditat interesele arcului guvernamental?" „Nici una, nici alta", susţin surse din con¬ducerea PDL. „Nu au existat nici un fel de negocieri cu Mircea Geoană, pur şi simplu el a vrut să dea peste nas PSD-ului şi nu cred că se aşteptau că vom pune Educaţia pe ordinea de zi", adaugă sursele citate. Un argument în favoarea acestei teorii este şi faptul că preşedintele Senatului avea posibilitatea să-l desemneze ca înlocuitor pe celălalt vicepreşedinte, liberalul Teodor Meleşcanu. „E clar că nu a jucat în aceeaşi echipă cu opoziţia", constată lideri ai PDL. Oficial însă, Geoană susţine că nu a prezidat şedinţa de plen pentru că astfel ar fi legitimat o lege adoptată printr-o procedură declarată neconstituţională.

Nici liberalii nu au fost mai abili

Erori au făcut şi liberalii, care au mers rând pe rând la microfon şi au anunţat că-şi retrag semnăturile de pe moţiunea de cenzură depusă după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe Legea educaţiei. Moţiunea a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok a devenit inaccesibil în SUA. Încercările de accesare afişează un mesaj care anunţă suspendarea activităţii

Mediafax acum 33 minute
Aplicaţia TikTok nu mai este disponibilă utilizatorilor din SUA, iar încercările de accesare afişează un mesaj care anunţă suspendarea activităţii. Interdicţia, bazată pe o lege care intră în vigoare duminică, impune fie vânzarea TikTok de către com

UPDATE - Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Netanyahu anunţă că Hamas încă nu a prezentat lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi / Atacuri israeliene în Gaza, la ora la care ar fi trebuit să intre în vigoare armistiţiul

News.ro acum 46 minute
Intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între Israel şi Hamas, programată iniţial pentru duminică la 06:30 GMT (08.30), a fost amânată, deoarece Hamasul palestinian nu a prezentat încă lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi î

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Promisiuni electorale mari, bugete mici și un meci „salvator” – se văd în ȚĂNDĂRI, comedia lui Bogdan Naumovici

Cancan acum o ora
Promisiuni electorale mari, un pariu riscant care implică bugetul unei comune și organizarea unui meci de fotbal cu o miză importantă sunt o parte din ingredientele filmului „Țăndări”. Comedia scrisă și regizată de Bogdan Naumovici, pornește de la u

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum o ora
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

Salvamont: Peste 130 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore; 140 de persoane, salvate de pe munte

G4Media acum o ora
Salvamontiştii au salvat de pe munte, în ultimele 24 de ore, 140 de persoane, fiind primite peste 130 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a acestora. ”O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară. În ultimele 24 de or

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum 2 ore
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Tragerea Loto 6/49 din 19 ianuarie 2025. Report de 1,9 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum 3 ore
Duminică, 19 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate după ora 18.30.

Netanyahu anunţă că încetarea focului este amânată până la primirea listei ostaticilor eliberaţi

Mediafax acum 2 ore
„Încetarea focului, care ar fi trebuit să intre în vigoare la ora 8:30, nu va începe până când nu primim lista ostaticilor ce vor fi eliberaţi, aşa cum a fost promis de Hamas”, se arată într-un comunicat al biroului său. Netanyahu a condus peste noa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

2°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°