Jandarmii au avut grijă ca giurgiuvenii să se simtă în siguranţă iar prezenţa lor a fost simţită pe străzi, în misiunile de patrulare, cele de intervenţie, spectacole, meciuri de fotbal, discoteci sau alte manifestări cu public numeros.
Peste 7.200 de misiuni de asigurare şi menţinere a ordinii publice şi intervenţii la solicitări prin sistemul unic de urgenţă 112, au fost executate în 2010, de jandarmii giurgiuveni, atât independent dar şi în comun cu poliţiştii.
Datele statistice arată că în comparaţie cu anul trecut a crescut procentul misiunilor, cu peste 25%, dar şi cel al infracţiunilor constatate, numărul acestora crescând cu 75%. Independent, jandarmii au descoperit 32 de giurgiuveni care au fost sau sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală, contrabandă, comerţ cu produse contrafăcute, port de arme albe, alţi 145 fiind depistaţi împreună cu Poliţia municipală şi cadrele Poliţiei de Frontieră.
Etnobotanicele, în atenţia jandarmilor
Mai mult de 1.200 de giurgiuveni s-au ales cu sancţiuni contravenţionale, jumătate dintre acestea fiind amenzi a căror valoare depăşeşte 150.000 lei.
„Cele mai multe infracţiuni constatate au fost la Legea 61, privind încălcarea normelor de convieţuire socială, infracţiuni de furt şi fals de identitate”, a spus mr. Nicolae Magercu, prim adjunct al inspectorului şef din cadrul IJJ Giurgiu.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Giurgiu au spus că printre acţiunile de prevenire se numără şi cele de prevenire a consumului de plante etnobotanice, în special în rândul elevilor. Astfel de situaţii nu au fost semnalate prin serviciul unic de urgenţă 112 dar au fost constatate în misiunile de patrulare. În ultima lună, au fost găsite două astfel de cazuri, în parcul Alei. Tinerii erau euforici şi la solicitarea jandarmilor de a se legitima, aceştia nu au fost în stare să o facă. Tinerii sub influe