Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce beneficii au participanţii la studii clinice

Publicat in Adevarul, miercuri 15 decembrie 2010 ·

În afară de tratamente care se vor revoluţionare, subiecţii care iau parte la acest tip de cercetare medicală primesc şi bani. Toate aspectele unui studiu realizat de o companie farmaceutică la noi în ţară sunt reglementate de Agenţia Naţională a Medicamentului.

Anul acesta, la noi în ţară au fost conduse 240 de studii clinice, 99 din acestea aflându-se încă în curs. Numărul testelor de medicamente pe pacienţi români este în scădere faţă de anul 2008, când s-au înregistrat 275 de studii.

„Din statisticile Agenţiei Europene a Medicamentului reiese că în ultimii ani numărul cercetărilor clinice a scăzut ca urmare a reducerii numărului inovaţiilor în domeniul medicamentelor de uz uman", precizează farmacistul Anca Crupariu, şeful serviciului de comunicare şi relaţii instituţionale din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM).

Cele mai multe cercetări medicale pe pacienţi români realizate în anul 2010 au ţinut de domeniul tratamentelor antineoplazice (anticancer) şi imunomodulatoare, dar şi de domeniul terapiilor ce au în vedere tulburările tractului digestiv şi ale metabolismului, categorie în care intră şi medicamentele de slăbit.

Cum sunt recrutaţi subiecţii

Participanţii la studiu sunt recrutaţi prin intermediul unor anunţuri (fluturaşi) care se distribuie numai în instituţiile medicale şi prin intermediul medicilor implicaţi în astfel de studii. Singura modalitate neacceptată de popularizare a unui studiu clinic în România este mass-media. Alegerea subiecţilor aparţine companiei farmaceutice, în funcţie de clasa terapeutică în care se încadrează medicamentul studiat.

Tratament gratuit

Finanţarea studiului clinic aparţine în totalitate companiei farmaceutice care testează medicamentele respective. Tot compania farmaceutică stabileşte sumele cu care este remunerată instituţia unde se desfăşoară studiul, dar şi rec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum 29 minute
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum 30 minute
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum o ora
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 59 minute
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 3 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum o ora
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 3 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România înfruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 47 minute
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

34°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°