În istoria lumii creştine, Irod, „regele pios şi prieten al împãratului” (cum îl caracteriza un document oficial), rãmâne un personaj sinistru prin aceea cã, potrivit tradiţiei, spre sfârşitul domniei lui, informat de naşterea unui „rege al iudeilor” de cãtre magii veniţi din Orient, încearcã sã ducã la pieire pe nou-nãscutul din Betleem.
Pentru a fi sigur de eliminarea potenţialului rival al dinastiei lui, în condiţiile în care soldaţii sãi nu reuşesc sã-l identifice, Irod recurge la o mãsurã extremã, crudã şi sângeroasã: uciderea tuturor pruncilor „de doi ani şi mai jos”. Dar Sfânta Familie, la îndemnul îngerului, fugise deja în Egipt, unde va sta pânã la decesul prigonitorului sãu.
Legenda biblicã ne permite, în plan istoric, datarea naşterii lui Iisus şi, prin aceasta, a momentului începutului actualei ere, survenitã cu puţin timp înainte de moartea regelui blestemat, în 4 î.e.n. Figura lui Irod al istoriei, supranumit Cel Mare, este însã mult mai complexã şi semnificativã pentru viaţa poporului asupra cãruia a domnit. Ajuns rege la capãtul a 20 de ani de lupte, confruntãri şi sacrificii, printr-o decizie a Romei din 40 î.e.n., devenitã efectivã în 37, el a domnit 33 de ani, presãraţi cu intrigi, asasinate şi compromisuri politice, dar şi cu ample şi reprezentative opere edilitar- arhitectonice. Oricum, domnia sa, în ciuda acuzelor ce i se aduc cu mai multã sau mai puţinã îndreptãţire, reprezintã un vârf în istoria iudeilor. Ca nimeni altul, Irod a înţeles invincibilitatea Romei şi a ştiut sã se adapteze circumstanţelor timpului, sã gestioneze problemele interne ale regatului, deosebit de complexe, şi sã-şi afirme individualitatea domniei. De aceea, poate, el rãmâne şi un rege oarecum neînţeles, deopotrivã de contemporani şi posteritate.
Familia şi puterea moştenitã
Irod (nume de origine greacã) se naşte în 73 î.e.n., ca „pe un sfert