În decursul anului 2010, Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Braşov a acordat consiliere mai multor agenţi economici din judeţ, fiind organizate în acest sens 132 de întâlniri. Temele acordate cu mediul de afaceri braşovean au fost diverse, de la informaţii primare privind deschiderea unei afaceri şi până la dezvoltarea şi modernizarea societăţilor comerciale cu sprijin financiar nerambursabil de la bugetul de stat sau din fonduri europene.
Anul aceasta, AIPPIMM a lansat o serie de 4 programe de finanţare dintre care 3 au implicat acordarea de alocaţii financiare nerambursabile. Acum, la OTIMMC Braşov se află la finalizarea procesului de evaluare a dosarelor de finanţare depuse de firme din judeţele arondate Sibiu, Covasna, Braşov. După cum susţine Daniel Bordei, şeful interimar al Oficiului, au fost depuse 31 de dosare, din care au fost aleşi 13 agenţi economici eligibili. 12 dosare au fost respinse, iar 12 contracte e finanţare au fost deja încheiate, suma plătită până în acest moment fiind de 222.401,19 lei. Din judeţul Braşov, însă, doar cinci firme au beneficiat de finanţare guvernamentală, pe Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă. În decursul anului 2010, Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Braşov a acordat consiliere mai multor agenţi economici din judeţ, fiind organizate în acest sens 132 de întâlniri. Temele acordate cu mediul de afaceri braşovean au fost diverse, de la informaţii primare privind deschiderea unei afaceri şi până la dezvoltarea şi modernizarea societăţilor comerciale cu sprijin financiar nerambursabil de la bugetul de stat sau din fonduri europene.
Anul aceasta, AIPPIMM a lansat o serie de 4 programe de finanţare dintre care 3 au implicat acordarea de alocaţii financiare