Mesajul a fost trimis. Multumesc!

13 meserii de criză

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 15 decembrie 2010 ·

Instalator, electronist, bobinator sau designer de pagini web - sunt doar câteva meseriile propuse şomerilor braşoveni, spre recalificare

Din această lună, toate persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj au fost informate cu privire la cursurile de recalificare gratuite, ce vor fi desfăşurate în parteneriat cu AJOFM, de către o companie din Braşov. Timp de 18 luni, compania va desfăşura 13 cursuri de calificare şi de specializare în diferite domenii. Instalator, electronist, bobinator sau designer de pagini web sunt doar câteva meseriile propuse şomerilor braşoveni, spre recalificare.

Cursurile vor avea loc în perioada martie 2010- februarie 2012, iar participanţii vor fi informaţi, consiliaţi şi chiar testaţi psiho-aptitudinal. La final, cursanţii vor primi certificate de absolvire sau de calificare dar vor beneficia şi de mediere în vederea angajării. Societatea braşoveană care va susţine cursurile a primit finanţare de la Uniunea Europeană pentru un proiect depus în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 500.000 de euro. Beneficiarul proiectului îşi propune că până la începutul anului 2012 aproape 300 de şomeri să fie angajaţi. Instalator, electronist, bobinator sau designer de pagini web - sunt doar câteva meseriile propuse şomerilor braşoveni, spre recalificare

Din această lună, toate persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj au fost informate cu privire la cursurile de recalificare gratuite, ce vor fi desfăşurate în parteneriat cu AJOFM, de către o companie din Braşov. Timp de 18 luni, compania va desfăşura 13 cursuri de calificare şi de specializare în diferite domenii. Instalator, electronist, bobinator sau designer de pagini web sunt doar câteva meseriile propuse şomerilor braşoveni, spre recalificare. @N_P

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Stelian Bujduveanu, viceprimarul care preia conducerea Primăriei Capitalei după demisia lui Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Stelian Bujduveanu a fost ales pentru prima dată consilier general în 2016, iar în decembrie 2020 a fost ales pentru prima dată viceprimar, funcție pe care și-a menținut-o și în următorul mandat. Astăzi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a murit vineri după ce s-a aruncat în faţa unui tren de metrou într-o staţie din Sectorul 3 al Capitalei

Ziarul Financiar acum o ora
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 5:20, când trenul intra în staţie. Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au fost alertaţi imediat. La faţa locului au intervenit rapid echipaje de poliţie, pompieri de la ISU-BIF şi

Doliu în fotbalul românesc. FCSB a anunțat moartea medicului Radu Paligora, la doar 50 de ani

Adevarul acum 2 ore
FCSB joacă astăzi ultimul meci din campionat, cu CFR Cluj, iar cele două echipe au motive de tristețe: Radu Paligora, medicul care a activat la ambele formații, a decedat după o lungă perioadă de luptă cu o boală gravă.

România riscă suspendarea fondurilor europene. Este singura țară care nu a trimis raportul privind reducerea deficitului

Adevarul acum 3 ore
România nu a trimis Comisiei Europene (CE) Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, pe care trebuia să îl trimită până la data de 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe 7 ani, a transmis Comisia Europeană pent

COMVEX SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție proiectare și livrare celule de depozitare și echipamente de manipulare a cerealelor

Ziua Constanta acum 2 ore
SC COMVEX SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție proiectare și livrare celule de depozitare și echipamente de manipulare a cerealelor în cadrul proiectului „Sporirea capacității de depozitare prin realizarea a 5 (ci

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele trei luni cu 2,6%, ca serie brută

News.ro acum 2 ore
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele trei luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitat

Temperaturi ridicate la început de iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale la începutul lunii iunie, în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei pe patru săptămâni emise de Administrația Națională de Meteorologie. Săptămâna 26.05.2025 – 02.06.2025 Valori

Medicii INML au terminat expertiza toxicologică în cazul morții lui Andrei VERSACE. Rezultatul complică și mai mult ancheta procurorilor

Gandul acum 5 ore
Expertiza toxicologică în cazul morții lui Andrei Pârvan, zis Versace sau „Regele fițelor”, a fost finalizată de medicii Institutului Național de Medicină Legală (INML). Dacă prima ipoteză a autorităților a fost aceea că bărbatul a murit din cauza u

ANALIZĂ: Marile oraşe din România investesc, în total, peste 30 milioane euro în infrastructura de colectare a deşeurilor

News.ro acum o ora
Marile oraşe din România investesc, în total, peste 30 milioane euro în infrastructura de colectare a deşeurilor. Braşov, Iaşi şi Cluj-Napoca sunt în topul oraşelor cu cele mai mari investiţii în infrastructura de colectare separată a deşeurilor, po

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/29°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

22°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°