Initial, mi-am spus ca nici macar nu are sens sa scriu pe aceasta tema: substituirea asistentei sociale etatizate de catre caritate. Pur si simplu, faptul ca prima nu poate fi inlocuita de a doua mi se pare de o evidenta strigatoare la cer. Totusi, cateva evolutii mai recente ma determina sa abordez acest subiect.
Mai intai de toate, am aflat de curand de existenta unui proiect de lege cvasi-necunoscut, insa care a primit deja votul Senatului. Proiectul de lege a fost initiat de 90 de deputati si senatori PDL (printre care Sever Voinescu, Sulfina Barbu, Cristian Boureanu) si transfera o parte din protectia sociala din Romania pe mana Bisericii (80% din proiectele sociale ale Bisericii vor fi finantate cu bani de la stat).
Motivul, conform spuselor lui Adrian Videanu, ar fi utilizarea mai eficienta a banilor alocati asistentei sociale prin folosirea unor mecanisme mai flexibile. O alta serie de justificari e oferita intr-un recent supliment al Revistei 22, care isi propune sa evalueze critic capacitatea statului asistential de a oferi "ajutoare sociale unei populatii confruntate cu fenomenul acut al imbatranirii si al saraciei, dar si cu probleme specifice unei veritabile crize spirituale si morale[a]".
Departe de a se opri la o simpla "evaluare", precum anunta in declaratia de intentie, textele din supliment merg mai departe, concluzionand ca pe langa esecul de a furniza asistenta, statul ii "impiedica pe oameni sa prospere prin propriile lor eforturi sa se ridice la un cu totul alt nivel"[b]. Solutiile propuse variaza: de la "asumarea cetateniei istorice" de catre biserica si pana la urbanizarea Romaniei (ma intreb de unde si pana unde exista un conflict intre urbanizare si asistenta sociala!!!)"
Caritatea si anihilarea libertatii interioare
Nu voi aborda in acest text capacitatea bisericii d
