Aproape o treime dintre români ar emigra definitiv, dacă ar avea această posibilitate, ei fiind devansaţi în cadrul Uniunii Europene doar de britanici. Iată ce arată un sondaj realizat de Gallup.
Procentul românilor care susţin că intenţionează să emigreze în următorul an este de 11%, ceea ce clasează ţara pe locul al optulea, la egalitate cu Irlanda.
Numărul mare al britanicilor care vor să emigreze nu poate fi atribuit crizei economice globale sau recesiunii prin care trece ţara, acesta fiind la fel ca înainte de intrarea în recesiune, în 2008.
Pe primul loc în intenţia de a emigra în următoarele 12 luni se află spaniolii (15%), urmaţi de unguri şi luxemburghezi (13%), bulgari şi lituanieni (12%).
Sondajul a fost efectuat pe un eşantion format din aproximativ o mie de adulţi, cu vârsta de peste 15 ani, în perioada mai - august 2010, în ţările membre UE. Marja de eroare variază de la 3,5 la 4 puncte procentuale.
Aproape o treime dintre români ar emigra definitiv, dacă ar avea această posibilitate, ei fiind devansaţi în cadrul Uniunii Europene doar de britanici. Iată ce arată un sondaj realizat de Gallup.
Procentul românilor care susţin că intenţionează să emigreze în următorul an este de 11%, ceea ce clasează ţara pe locul al optulea, la egalitate cu Irlanda.
Numărul mare al britanicilor care vor să emigreze nu poate fi atribuit crizei economice globale sau recesiunii prin care trece ţara, acesta fiind la fel ca înainte de intrarea în recesiune, în 2008.
Pe primul loc în intenţia de a emigra în următoarele 12 luni se află spaniolii (15%), urmaţi de unguri şi luxemburghezi (13%), bulgari şi lituanieni (12%).
Sondajul a fost efectuat pe un eşantion format din aproximativ o mie de adulţi, cu vârsta de peste 15 ani, în perioada mai - august 2010, în ţările membre UE. Marja de eroare variază de la 3,5 la 4 punct