Sindicatele europene au organizat, miercuri, o zi de acţiune pentru a protesta faţă de planurile de austeritate şi alte măsuri care, spun sindicatele, distrug "Europa socială". Ultima criză financiară care le-a impus europenilor mari sacrificii începe însă să provoace o radicalizare a sindicatelor, remarcă Matei Vişniec.

Europa socială s-a născut de fapt după cel de-al Doilea Război Mondial şi s-a forjat de-a lungul a trei decenii de prosperitate.

Vorbim însă exclusiv de partea occidentală a Europei pentru că partea estică se epuiza deja în construcţia comunismului. În Europa Occidentală, însă, generaţiile care au suferit în anii celui de-al doilea Război Mondial chiar au ştiut să se organizeze şi să impună patronilor şi diverselor guverne recunoaşterea unor drepturi sociale majore: asigurare medicală, reducerea săptămânii de lucru, concedii plătite, concedii de maternitate, plecarea la pensie la vârste acceptabile şi nu la adânci bătrâneţe, dreptul la şomaj, dreptul la alte indemnizaţii, şi aşa mai departe.

Într-o lume marcată încă de ororile războiului, sindicatele au reuşit atunci, pas cu pas, să obţină numeroase avantaje pentru salariaţi. Trebuie spus că după război şi cei care încarnau capitalismul clasic au fost mai timoraţi... Enormele sacrificii ale populaţiei trebuiau răsplàtite. Până şi într-o ţară a capitalismului ultraliberal ca Anglia, Churchill le-a promis britanicilor accesul gratuit la îngrijirea medicală.

Europa occidentală a inventat în anii 70 statul providenţă, în care fiecare cetăţean se simţea apărat, îngrijit, asistat... Mai ales ţările nordice au creat un sistem de protecţie socială care a fost un model unic, cu avantaje excepţionale.

Trebuie spus că în acei ani, între 1945 şi 1975, Europa a fost în plin boom economic, îşi aducea necesarul de forţă de muncă din Turcia şi din ţările Magrebului, exporta masiv