La 2 mai 2010, împrumutul de 110 miliarde euro din partea celorlalte 15 state euro şi FMI pentru Guvernul de la Atena era salutat drept o încheiere fericită a unei "tragedii greceşti". Nu doar că puternic îndatoraţii greci primeau un colac de salvare, pe care puteau pluti liniştiţi vreo trei ani, dar însăşi stabilitatea monedei europene era garantată, susţineau prea optimiştii lideri europeni.

Pentru a confirma "triumful", de Ziua Europei (9 mai) din acest an a fost creat şi un Mecanism European de Stabilizare Financiară (EFSF). La dispoziţia acestuia, statele euro au pus 440 miliarde euro, iar Comisia Europeană şi FMI - restul până la un total de 750 miliarde euro. Se credea că suma va fi suficientă pentru a descuraja speculaţiile financiare privind insolvabilitatea statelor euro.

Pieţele financiare urmau "să se calmeze", iar planurile de austeritate adoptate în aşa-numitele "verigi slabe ale Eurozonei" aveau să-i convingă pe cumpărătorii de obligaţiuni guvernamentale că nicio criză bugetară precum cea a Greciei nu va mai fi lăsată să se acutizeze. Mai mult, se spera că EFSF va înceta să existe, din oficiu, la 30 iunie 2013, fără să fi fost nevoie să împrumute vreun stat.

Niciuna dintre aceste speranţe nu s-a confirmat. În loc de "calmare", dobânzile percepute la obligaţiunile Portugaliei şi Spaniei, dar şi Italiei, Franţei şi Belgiei, au continuat să crească. Despre acutizarea unei alte crize bugetare tocmai s-a pronunţat, săptămâna aceasta, agenţia de rating Moody's.

După scăderea ratingului Spaniei de la Aaa la Aa1, în septembrie, Moody's are în vedere o nouă "degradare". Cauzele ar fi, pe de o parte, nevoile de creditare ale Madridului în 2011, plus faptul că ultima sa emisiune de obligaţiuni, în valoare de 2,5 miliarde euro, s-a vândut la dobânzi mai mari decât cele anterioare.

Că fondurile la dispoziţia EFSF au început să scadă -