Poetul Mircea Dinescu va lansa la Sibiu volumul de poezii „Femeile din secolul trecut”. Evenimentul va avea loc duminică, 19 decembrie, ora 16:00 în cadrul Târgului de Crăciun din Piaţa Mare a oraşului.
CITEŞTE ŞI:
Programul evenimentelor din cadrul Târgului de Crăciun
Concerte de colinde în centrul Sibiului
Prezentat în avanpremieră pe 5 iunie 2010 în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu ca o conferinţă în versuri, Femeile din secolul trecut reuneşte 23 de poeme noi, scrise între 2003 şi 2010, pe care autorul le descrie „uşor buruienoase, unele mai parodice, altele mai tragice şi mai metafizice, toate în vers clasic”. Cartea face partea din colecţia Fundaţiei pentru Poezie „Mircea Dinescu”, iar grafica volumului poartă semnătura lui Dan Erceanu.
Împreună cu volumul de poezii, poetul Mircea Dinescu va lansa, de asemenea, albumul audio cu acelaşi titlu ce reuneşte în ritmuri de cântece laice opt dintre poemele sale, precum şi un colind. Cu siguranţă, un moment inedit al lansării de la Sibiu va fi prezentarea „poeziilor pe sticla” vinurilor proprii- Tămâioasă Românească şi Merlot ale căror etichete sunt poezii. La finalul prezentării, Mircea Dinescu va acorda autografe şi va răspunde întrebărilor din partea publicului.
Acest eveniment se înscrie în turneul naţional de promovare a volumului şi are loc în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu.
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: