În România cei care încalcă legea sunt recompensaţi de către mediul politic. Dacă nu în bani, măcar în avantaje în faţa concurenţei. În timp ce înalţii oficiali ai statului ţin prelegeri televizate despre cum trebuie românii să fie mai productivi, să muncească mai mult dacă vor mai mult, reprezentanţii partidului principal aflat la guvernare au creat un avantaj consistent bancherilor care nu au respectat OUG 50 în forma ei iniţială în faţa celor care au aplicat-o. Disertaţiile lor despre piaţa liberă, concurenţă şi raportul muncă-productivitate s-au dovedit, din nou, contrazise de realitatea politică.
Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor a adoptat amendamentul adus de PDL, conform căruia prevederile OUG 50 se aplică doar creditelor noi, nu şi celor aflate deja în derulare. Pentru că ordonanţa este deja în vigoare şi a produs efecte, specialiştii politicieni din Comisie au introdus în textul legii şi faptul că persoanele care au semnat contractele adiţionale vor rămâne cu acestea, în timp ce contractele care au fost aprobate tacit vor fi modificate de bănci pentru a respecta noua formă a ordonanţei.
Simplu spus, bancherii care au încălcat legea şi care nu şi-au chemat clienţii la ghişee pentru a-i pune să semneze noile acte adiţionale au scăpat de orice fel de bătaie de cap. Situaţia era evidentă încă de la intrarea în vigoare a ordonanţei, când multe bănci, mai ales cele mari, nu au depus niciun efort pentru a informa clienţii despre prevederile noii legi, semn că poate şefii lor ştiau mai multe decât concurenţa credulă, care a început să aplice ordonanţa.
E drept, legea a fost scrisă prost de la bun început. În loc să oblige băncile să cheme toţi clienţii pentru a-i pune să semneze noile contracte, în lege se prevede doar că ele trebuie să dovedească, nu se ştie când, că au depus toate diligenţele necesare în acest sens. Altfel spus, o