Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a intrat pe ultima sută de metri a anului într-un adevărat sprint al licitaţiilor pentru construcţii de autostrăzi.
Astfel, în mai puţin de o săptămână, au fost scoşi la licitaţie 183 de kilometri din Coridorul IV paneuropean, al căror cost total a fost estimat la aproape 1,4 mld. euro, iar din această sumă, 85% este finanţată prin bani europeni, restul fiind contribuţie de la bugetul statului.
Ieri, instituţia a mai scos la licitaţie două contracte pentru realizarea a încă 117 kilometri de autostradă, pe tronsoanele Orăştie-Sibiu şi Timişoara-Lugoj, care fac parte din Coridorul IV paneuropean, cu un cost total de circa 3,8 mld. lei (909 mil. euro).
Cu alte cuvinte, un cost de circa 8,5 mil. euro pe kilometru pentru porţiunea Orăştie-Sibiu şi un preţ estimat de circa 6 mil. euro pe kilometru pentru tronsonul Timişoara-Lugoj. Potrivit standardelor de cost elaborate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, preţul minimal pentru un kilometru de autostradă variază între 3,86 şi 6,1 mil. euro, în funcţie de relieful pe care ar urma să fie construit (şes, deal, munte).
Cele două contracte au o durată de 54 de luni fiecare, iar în alegerea ofertei câştigătoare, propunerea tehnică va conta 70%, în timp ce preţul va avea o importanţă de 30%.
Aceste două tronsoane se adaugă altor două anunţate în ultimele zile, Nădlac-Arad, cu o lungime de 39 de kilometri şi o valoare contractuală estimată de 231 mil. euro, respectiv Lugoj-Deva, de 27 de kilometri, la un cost de 260 mil. euro.
Recent, şi preşedintele Traian Băsescu anunţa că până la finalul lui 2010 vor fi scoase la licitaţii patru mari contracte pentru construcţii de autostrăzi, arătând că autorităţile vor să înceapă să utilizeze fonduri europene.
Într-adevăr, Ministerul Transporturilor şi Infrastructuri