Românca Lavinia Olmazu, condamnată la închisoare pentru o fraudă de aprope trei milioane de lire sterline, nu va plăti niciun ban pentru a acoperi prejudiciul. Ea este falită, scrie publicaţia "Daily Express".
Femeia nu deţine bunuri în Marea Britanie sau în România pentru a compensa paguba în bugetul britanic, după ce a obţinut beneficii ilegale pentru alţi români din Regatul Unit în baza unor documente false.
Citeşte şi:
Cum a furat regina ţiganilor din banii Regatului Unit
Lavinia Olmazu, în vârstă de 31 de ani i-a ajutat pe compatrioţii săi să obţină beneficii ilegale în Marea Britanie, împreună cu soţul ei, Alin Enachi, în vârstă de 29 de ani, şi un alt complice, Cristian Dumitru, în vârstă tot de 29 de ani.
Ea a fost condamnată luna trecută la doi ani şi trei luni de închisoare, după ce a recunoscut că a complotat pentru a furniza documente folosite în cadrul acestei fraude de aproape trei milioane de lire sterline. În cadrul unei audieri precedente, Enachi a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare, în timp ce Dumitru a primit doi ani şi şase luni de închisoare.
Marţi, toţi trei au revenit în faţa tribunalului Southwark Crown Court pentru o audiere pentru stabilirea sumei ce trebuie returnată.
Află care este valoarea bunurilor personale ale româncei, rămase în urma fraudei de aproape trei milioane de lire