Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategia Dunării a UE

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 15 decembrie 2010 ·

Strategia Dunării, unul dintre punctele de interes de pe agenda viitoarei preşedinţii ungare a Uniunii Europene, are ca obiectiv fundamental dezvoltarea comerţului şi creşterea economică de-a lungul a nu mai puţin de 14 ţări - comunitare sau nu - riverane fluviului ce traversează mare parte a continentului. Primul pas în acest sens îl reprezintă asamblarea unei infrastructuri funcţionale. Sursa: REUTERS

Dar până la investiţiile propriu-zise trebuie, într-o primă fază, depăşite problemele pe care actorii statali le au în a lucra împreună - şi exemplele ne sunt la îndemână.

Fostul comisar european pentru dezvoltare regională, europarlamentarul popular Danuta Hübner, crede că ţările din regiune nu au altă şansă: "Provocările din ziua de astăzi nu mai respectă graniţe. Dacă nu cooperăm, nu putem găsi soluţii pentru poluarea Dunării sau pentru schimbările climatice, nu putem folosi din plin potenţialul pe care îl avem în România, Bulgaria, Germania sau Austria. Oportunităţile şi beneficiile generate de cooperarea de-a lungul Dunării îi vor face pe oameni să înţeleagă să lucreze împreună mai mult decât în trecut".

Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ÎCCJ a decis Dosarul Revoluției, retrimis la Parchetul Militar

Ziua Constanta acum 47 minute
Veste de ultim moment, în dosarul Revoluției – instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis astăzi, 20 septembrie 2024, retrimiterea dosarului la Parchetul Militar, invocând „inaptitudinea rechizitoriului de a învesti instanţa, nefiind posi

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum o ora
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Dosarul Revoluției, în care sunt inculpați Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, retrimis la Parchet. Decizia este definitivă

HotNews acum 55 minute
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care au decis vineri, 20 septembrie retrimiterea dosarului la parchet își motivează hotărârea prin faptul că procurorul nu a rectificat rechizitoriul, așa cum ceruseră în 14 iunie, potrivit mi

Maratonul resuscitării, în Iulius Town Timișoara. Peste 60 de voluntari vor oferi cursuri de prim ajutor

Press Alert acum 42 minute
Mai multe evenimente de amploare au loc în acest final de săptămână la Iulius Town, iar fiecare membru al familiei va găsi cel puțin o activitate de care să se bucure. Check Art Festival începe sâmbătă și animă aleile din Iulius Gardens cu mimi, buf

Ciolacu: Anul viitor vom putea cumpăra anvelope produse în România. Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de calibru internaţional, autorităţi locale şi Guvernul care a susţinut puternic o asemenea investiţie

News.ro acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după o vizită la fabrica Nokian Tyres din Oradea, că anul viitor vor putea fi cumpărate anvelope produse în România. ”Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de ca

Cod galben de vânt în opt județe și București. Până când este valabilă avertizarea HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, 20 septembrie, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în şapte judeţe din sud-estul ţării, inclusiv în municipiul Bucureşti, precum şi

Legendara Sophia Loren a împlinit 90 de ani

HotNews acum 2 ore
Sophia Loren, marea actriţă italiană, emoţionanta şi de neuitat Antonietta din „Una giornata particolare” de Ettore Scola, s-a născut la 20 septembrie 1934, la Roma. Şi încă de la vârsta de 19 ani, în 1953, când Sofia Scicolone era încă o începătoar

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 5 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum o ora
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Focar de toxiinfecție alimentară: 7 elevi și un adult rămân în spital după ce 118 persoane s-au prezentat la unități medicale din Mehedinți și Dolj

Ziare.com acum 20 minute
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, vineri, 20 septembrie, în legătură cu focarul de toxiinfecţie alimentară apărut în mai multe şcoli din judeţul Mehedinţi, că, în total, 118 persoane s-au prezentat la unităţi medicale din judeţele Mehedinţi şi Do

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°