Invatamantul superior romanesc se afla intr-o "camasa de forta", din cauza conflictelor de interese, iar Legea educatiei incearca sa schimbe aceasta situatie, a declarat ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, intr-un interviu pentru RFI. El afirma ca nu mai putem "sa ne furam singuri caciula". Funeriu acuza "plagiatul, impostura, promovarile abuzive si nepotismul universitar".
Descarca fisierul audio in format MP3
Despre tergiversarea legii: "Un an pierdut, inca o tergiversare marca PSD. Acesta este efectul faptului ca pentru a apara interese absolut ilegitime si interese care au adus un mare prejudiciu invatamantului superior romanesc in Comisia de Educatie din Senatul Romaniei, doamna Andronescu si PSD-ul au intarziat adoptarea acestei legi, inainte de 30 iunie, pentru a putea sa o punem in aplicare inca de la intai septembrie. Dar este un lucru bun, un important pas inainte ca avem acum o noua lege a educatiei, care sper ca va fi promulgata intr-un timp foarte scurt".
Despre concesiile facute UDMR: "Aceasta falsa perceptie a fost vehiculata de catre cei care doresc sa deturneze de la adevaratul sens al acestei legi, pentru a-si ascunde interesele in spatele unei retorici, care ne intoarce inapoi in anii in care Romania nu era in UE si suferea foarte mult din cauza unor retorici nationaliste. In nici un caz, nu este vorba de o concesie. Este vorba de o lege moderna, care ii deranjeaza pe cei care ani de-a randul au distrus invatamantul romanesc".
Despre noutatile legii educatiei: "Castigul cel mai important este al elevilor. Invatamantul va fi centrat pe elev, astfel spus formarea competentelor elevilor, tot ceea ce tine de administrarea scolii, modul in care scoala este administrata este gandit exclusiv in interesul elevului. Unul dintre cele mai puternice exemple este implicarea sporita a parin