* de câteva zile la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila se desfăşoară un control tematic de evaluare a rezultatelor obţinute în acest an * controlul a fost dispus de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş
* după asasinarea interlopului de la Piatra Neamţ, ministrul a dispus efectuarea de controale la toate inspectoratele de poliţie din ţară
De câteva zile, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila se află sub lupa Corpului de Control al ministrului de Interne. Este vorba despre un control tematic de evaluare a activităţii desfăşurate în acest an, dispus de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. Tot în această perioadă se desfăşoară un astfel de control tematic şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu. "La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila se desfăşoară un control tematic ce se înscrie în activitatea de evaluare a rezultatelor obţinute de Inspectoratul de Poliţie în anul 2010, conform dispoziţiilor ministrului Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş. În prezent, Corpul de Control al ministrului efectuează un control tematic şi la IPJ Giurgiu asupra managementului şi activităţii inspectoratului în anul 2010, control care s-a declanşat odată cu verificarea de la IPJ Brăila", se arată într-un comunicat remis de Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Aceleaşi informaţii le-am primit şi din partea Biroului de Presă al IPJ Brăila, care a precizat că "este un control tematic dispus de conducerea MAI".
Totuşi, trebuie reamintit faptul că, în luna noiembrie, ministrul de Interne Traian Igaş a anunţat că toate inspectoratele de poliţie din ţară vor fi evaluate. Ministrul a cerut efectuarea controalelor după cazul asasinatului de la Piatra Neamţ, unde un interlop a fost ucis într-o cafenea. Întrucât ancheta începută atunci a arătat că poliţiştii nem