Legea adoptată de forul legislativ al Ungariei are o miză enormă: 3 mii de miliarde de forinţi, circa 10 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 8% din produsul intern brut al ţării, rezultat al acumulării în diversele case de pensii private obligatorii a cotizaţiilor a circa 3 milioane de angajaţi, vreme de 12 ani.

Corespondentul RFI la Budapesta, Laszlo Bihari

Trebuie spus că în Ungaria există şi un sistem de pensii private voluntar, de care legea nu se atinge. Guvernul îşi argumentează drasticul gest de naţionalizare prin faptul că datorită cotizaţiilor absorbite de fondurile private, sistemul de pensii de stat este condamnat să fie în mod cronic deficitar, deficit acoperit din bugetul de stat, buget care fiind la rândul său şi el cronic deficitar în ultimii 8 ani a constrâns statul să se împrumute pe pieţele internaţionale de capital prin emiterea de obligaţiuni de stat.

Datoria publică a Ungariei a atins astfel nivelul de 80% din PIB, record în zona central-est-europeană, iar rambursarea acesteia implică o cotă excesivă de impozitare şi bugete de austeritate socială succesive.

Acest cerc vicios – argumentează în continuare guvernul – trebuie rupt, cu atât mai mult cu cât impozitarea excesivă şi reducerea consumului intern prin politica de restricţii bugetare au împins Ungaria într-o recesiune prelungită, practic din anul 2006.

Guvernul spune că fondurile recuperate prin naţionalizare vor servi umplerea golului din sistemul pensiilor de stat şi – nu se ştie în ce proporţie – vor servi la rambursarea datoriilor de stat şi nu în ultimul rând vor face posibilă reducerea impozitării, garanţie a redemarării creşterii economice şi a creării de noi locuri de muncă.

Guvernul Orban prevede în următorii 3 ani şi jumătate o cotă unică de impozitare pe venitul personal de 16% şi introducerea progresivă a impozitului de 10% pe