Curtea Constituţională ia în discuţie miercuri sesizarea PNL privind Legea pensiilor adoptată de deputaţi după admiterea cererii preşedintelui de reexaminare, principalul argument de neconstituţionalitate referindu-se la discriminarea între femei şi bărbaţi la sistemul de cotizare.
Sesizarea, formulată de 55 de parlamentari PNL, a fost depusă la Curtea Constituţională în 8 decembrie, potrivit Mediafax.
Deputatul PNL Eugen Nicolăescu declara că grupul liberal din Camera Deputaţilor a decis să conteste la Curtea Constituţională Legea privind sistemul unitar de pensii, iar principalul argument de neconstituţionalitate se referă la discriminarea între femei şi bărbaţi la sistemul de cotizare.
"În acest moment, legea este, din punctul nostru de vedere, clar neconstituţională, după această lege femeile vor avea o pensie mai mică decât bărbaţii", preciza deputatul PNL.
Nicolăescu adăuga că precizarea făcută de ministrul Ioan Botiş cu privire la corectarea diferenţierii de vârstă de pensionare cu stagiul de cotizare este prevăzută într-o anexă la Legea pensiilor.
Legea pensiilor, reexaminată la solicitarea şefului statului, prin care se stabileşte vârsta standard de pensionare de 63 de ani la femei şi de 65 de ani la bărbaţi, a fost adoptată în 7 decembrie, de plenul Camerei Deputaţilor. Legea a fost adoptată, prin apel nominal, cu 172 de voturi "pentru".
Singurul articol modificat faţă de varianta iniţială adoptată este cel referitor la vârsta de pensionare.
Premierul Emil Boc i-a spus, în 13 decembrie, şefului statului, la consultările de la Cotroceni, că speră ca Legea pensiilor să treacă de Curtea Constituţională până la sfârşitul anului, preşedintele menţionând că deja CC a judecat o dată legea, a declarat-o constituţională şi că nu există nicio problemă la acest capitol.
În 6 octombrie, L