Nu care cumva să credeţi că Securitatea şi Luca Piţu au păreri diametral opus despre orice. Nici vorbă. Hăitaşi şi hăituit sunt absolut de acord că ”Numitul PIŢU LUCA s-a născut la data de 14.01.1947, în comuna Cajvana, judeţul Suceava, fiul lui Vasile şi Magdalena” şi că ”Susnumitul a absolvit liceul în 1965, la Gura Humorului, după care a urmat cursurile Facultăţii de Filologie, secţia română-franceză, la Iaşi.”

E ceva de capul acestui “Obiektiv Obiektivovici” provenit dintr-o ”familie modestă de ţărani”? Cam este. Securitatea zice: ”Aşa cum rezultă din verificările întreprinse şi din materialele ce le deţine asupra sa, posedă o temeinică pregătire profesională, o cultură literară şi filozofică vastă, avantajat de o memorie deosebită.” Başca, vorbeşte şi vreo patru, cinci limbi străine.

Şi, atunci, care-i baiul? S-au cheltuit banii de la buget pe educaţia unui neica Nimeni? Deh, zice Securitatea, Piţu ăsta nu e chiar perfect. De ce? Cu pătrunderea stă mai deficitar, căci este dotat doar cu “o oarecare putere de pătrundere a celor citite.”

Cine face precizarea asta cu deficitul de pătrundere?

Nişte băieţi cu minte gigea, precursori ai lui Vanghelie. La o percheziţie din 1983, efectuată la locuinţa unui student, în căutarea unei cărţi duşmănoase a transfugului Virgil Tănase, peste unul dintre securişti dă norocul: “de unde, dară, strigătul victorios al securiciului scotocitor după cărţile interzise şi căzător peste a politrucului marxian Al. Tănase terfeleoagă de filosofia culturii (pusă la gura sobei, cu utilitate imediată în aprinderea matutinală a focului de lemne): <>“

Mai e probleme, mai e multe probleme. Iată, Piţu ăsta, după ce că are pătrundere limitată se mai şi esprimă. Unde?

Aici ne confruntăm cu altă problemă, fiindcă la Iaşi apar nişte reviste studenţeşti