Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde sunt preţurile vilelor după 2 ani de criză?

Publicat in Curierul, miercuri 15 decembrie 2010 ·

În Bucureşti şi Constanţa - cele mai mari ajustări, de 42 şi 40%

Preţurile solicitate în prezent de proprietari pentru casele şi vilele noi sunt cu până la 42% mai mici decât acum doi ani, conform analizei portalului imobiliare.ro cu privire la evoluţia preţurilor caselor şi vilelor din Bucureşti şi principalele judeţe din ţară în intervalul decembrie 2008 - decembrie 2010. Analiza imobiliare.ro a luat în calcul anunţurile care vizează vânzarea caselor şi vilelor construite după 2005 scoase la vânzare în Bucureşti, Ilfov, Timiş, Braşov, Iaşi, Cluj şi Constanţa.

"Faţă de acum doi ani, cele mai mari reduceri de preţ au fost înregistrate în Capitală, 42,4%, şi în municipiul Constanţa, 40,6%. Interesul pentru case şi vile a scăzut într-un ritm mai accelerat decât pentru apartamente, astfel încât există cazuri, Cluj-Napoca, de exemplu, unde preţul unei case de la periferie este apropiat de cel al unui apartament în oraş", susţine Adrian Erimescu, director general imobiliare.ro.

Casă în Bucureşti la un preţ de 170.000 de euro

Cu o valoare înregistrată în luna decembrie 2010 de 1.412 euro/mp, preţul solicitat pentru case şi vile a cunoscut cea mai mare scădere în Capitală: 42,4% faţă de acum doi ani, respectiv 19,2% faţă de ultima lună din 2009. În prezent, preţul mediu solicitat pentru o vilă de 120 mp din Bucureşti este puţin sub 170.000 de euro, în comparaţie cu aproape 295.000 de euro, valoarea solicitată pentru acelaşi tip de locuinţă, în urmă cu doi ani.

În Ilfov, preţul vilelor a scăzut cu 39% în ultimii doi ani, şi cu 12% în acest an, valoarea unui metru pătrat util solicitată la începutul lunii decembrie fiind de 811 euro. Dacă în decembrie 2008, o vilă cu o suprafaţă utilă de 120 mp era scoasă la vânzare pentru un preţ mediu de 159.500 euro, în prezent o proprietate similară este scoasă pe piaţă la preţul mediu de

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°